Povestea A.S.I.A. se spune pe scena Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” – Un spectacol-eveniment despre prietenie, muzică și un fenomen care a definit o generație –

Povestea A.S.I.A. se spune pe scena Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” – Un spectacol-eveniment despre prietenie, muzică și un fenomen care a definit o generație –
Concert ASIA 2026

Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” anunță premiera spectacolului „Dă-mi nopțile-napoi « Povestea A.S.I.A.»”, un eveniment care aduce în prim-plan una dintre cele mai emblematice trupe din România, într-un format artistic inedit. Spectacolul va avea loc pe 25 aprilie 2026, de la ora 18:00, la sediul teatrului (Bd. Octavian Goga, nr. 1), o a doua reprezentație fiind deja programată pentru data de 15 mai 2026.

Evenimentul transformă scena Operetei într-un spațiu al poveștilor muzicale. Spectacolul propune o atmosferă intimă, „ca între prieteni” în care  publicul descoperă istoria trupei, urmărind drumul celor patru soliste de la primele repetiții din studioul de pe strada Mihai Eminescu, până la statutul de simbol al culturii pop.

Într-o formulă scenică ce îmbină rigoarea muzicii culte cu energia pop, Anca Neacșu, Sorana Mohamad, Iana Novac și Anemona Niculescu vor urca pe scenă alături de orchestra, corul și baletul Teatrului. Această colaborare continuă parteneriatele de succes dintre muzicienii teatrului și membrele trupei, oferind publicului momente surpriză și prezentări spectaculoase ale hiturilor care au cucerit topurile.

Să aducem fenomenul A.S.I.A. pe scena Operetei este o mare bucurie și o continuare naturală a proiectelor noastre inovatoare. Poveștile muzicale de suflet se spun cel mai bine aici, într-un format care se apropie de eleganța unui musical. Fuziunea dintre energia concertului pop și forța artistică a orchestrei și baletului nostru transformă această poveste într-un show de neuitat. Este o demonstrație a faptului că teatrul nostru este un spațiu viu, deschis și gata să spună povești care unesc generații, a declarat dl. Radu Petrovici, managerul instituției.

Biletele sunt disponibile pe:

www.ticketstore.ro, www.startickets.ro, www.biletelateatru.ro, www.dynamicticket.ro.

Puncte de vânzare fizice:

– Casa de bilete a Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” (B-dul Octavian Goga nr. 1).

– Casa de bilete a sălii Dalles (B-dul Nicolae Bălcescu nr. 18).

Pentru informații suplimentare și acreditări de presă: marketing@opereta.ro

Website: www.opereta.ro

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Narcis Bujor la 21 de ani? Ispita de la „Insula Iubirii” cântărea doar 65 de kilograme
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Narcis Bujor la 21 de ani? Ispita de la „Insula Iubirii” cântărea doar 65 de kilograme
Lindsey Vonn și-a făcut iubit cu 11 ani mai tânăr ca ea! Campioana, apariție în bikini cu partenerul ei
Prosport.ro
Lindsey Vonn și-a făcut iubit cu 11 ani mai tânăr ca ea! Campioana, apariție în bikini cu partenerul ei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Dani Oțil, reacție savuroasă după ce Gabriela Prisăcariu a postat imagini din Grecia. „Unde vă este soțul?”
Click.ro
Dani Oțil, reacție savuroasă după ce Gabriela Prisăcariu a postat imagini din Grecia. „Unde vă este soțul?”
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Digi 24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Javier Milei, dezlănțuit la tribuna ONU: „O organizaţie inutilă, care nu serveşte decât la a alimenta o castă de paraziţi”
Digi24
Javier Milei, dezlănțuit la tribuna ONU: „O organizaţie inutilă, care nu serveşte decât la a alimenta o castă de paraziţi”
Experiment extrem la Constanța! Ce se întâmplă cu bateria unui SUV hibrid după 24h în apă de mare?
Promotor.ro
Experiment extrem la Constanța! Ce se întâmplă cu bateria unui SUV hibrid după 24h în apă de mare?
BANCUL ZILEI. – Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă!
Drone România-Ucraina: condiția pusă de Radu Miruță pentru proiect
go4it.ro
Drone România-Ucraina: condiția pusă de Radu Miruță pentru proiect
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Avertismentul lansat de șeful NATO. Ce se va întâmpla cu Europa în cazul unui conflict
Gandul.ro
Avertismentul lansat de șeful NATO. Ce se va întâmpla cu Europa în cazul unui conflict
A câștigat O AVERE la loto și refuză să împartă cu... soția! E SCANDAL URIAȘ
Mediafax Italia
A câștigat O AVERE la loto și refuză să împartă cu... soția! E SCANDAL URIAȘ
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!