Povestea unui campion al voinţei: Gigel Epure, omul care „fuge“ cu mâinile

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

A făcut tenis, baschet, ambele sporturi în scaunul cu rotile, iar de mai bine de 15 ani participă şi la curse de semimaraton şi maraton, competiţii pe care le termină pe podium. Nu este cursă de semimaraton şi maraton în Bucureşti, competiţii organizate de Bucharest RUNNING CLUB, la startul căreia să nu se afle şi Gigel Epure.

El pleacă înaintea celor în picioare, cum îi numeşte pe alergătorii care fug, startul pentru persoanele cu handicap fiind decalat cu câteva minute, şi luptă din toate forţele pentru a acoperi metru după metru, depăşeşte probleme – pantele, defecţiunile mecanice, alergătorii cu căşti în urechi care nu-i fac loc -, storcând şi ultima sursă de energie din organism, la final munca fiindu-i răsplătită: termină mereu pe podium.

Gigel simte ”căldura” celorlalţi alergători, de câte ori este aplaudat sau încurajat parcă noi resurse de energie îi apar din corpul care până atunci părea vlăguit de efort şi-l face să lupte până la linia de finiş. ”Sunt nişte momente plăcute pentru mine. Cum noi plecăm înaintea celor în picioare, eu sunt destul de mult timp singur pe traseu. Când ne intersectăm sau într-un final când sunt depăşit şi sunt încurajat, aplaudat, ovaţionat, mi se face galerie, mă simt foarte bine. Lupt şi mai tare!”, a povestit sportivul pentru adevărul.ro, care aleargă în scaunul cu rotile şi care aşteaptă cu nerăbdare

Semimaratonul Bucureşti din 14 mai. Sper ca anul acesta să scot sub o oră la semimaraton şi sub 2 ore la maraton. ”E ceva plăcut şi mă bucur foarte mult că avem aşa ceva şi la noi în ţară, curse speciale pentru noi. Suntem de obicei 20 şi ceva de persoane cu handicap la start”, menţionează Epure, care ne explică şi cum a ajuns în scaunul cu rotile: ”M-am accidentat când mă jucam lângă un râu. S-a prăbuşit malul pe mine. Am avut probleme la coloană, am încercat tot ce era posibil, am fost în spitale, operaţii, tratamente, recuperare, nimic nu a dat rezultat. Aveam 12 ani”.

Gigel a început să practice sport pe când era la Fundaţia Motivation, acolo unde făcea scaune rulante. Tenis de câmp, apoi baschet în fotoliu rulant, participări la curse de alergare. Până în 2007, când a rămas doar la atletism. ”Mi-a intrat în suflet atletismul, primul maraton cred că a fost în ’98. În 2011, mi-am făcut singur un scaun special, un hand-bike, am încercat să fie cât mai uşor şi cât mai performant. E din aluminiu, l-am perfecţionat de la an la an. Are 9-10 kilograme”, spune sportivul care locuieşte alături de soţia lui, Georgiana, la Vaslui, acolo unde şi munceşte.

”Am un program normal de lucru, la Direcţia Generală de Asistenţă Socială Vaslui”, adaugă Gigel care mai are un frate şi o soră. Sportivul spune că nu se gândeşte la o posibilă participare la Jocurile Olimpice, la maraton, pentru că nu are timpul necesar pentru a se implica 100%: ”E traseu foarte lung până acolo. Necesită timp, antrenamente cum trebuie, sponsori, echipament de ultimă generaţie”. Nu sunt multe competiţii la care să ne intersectăm, noi, Elite, cu cei în fotolii rulante. Dacă e o cursă în care nu am un obiectiv important, îi încurajez, dacă însă am o cursă la care trebuie să fiu concentrat, doar ocolesc. Oricum, strada e mare, avem loc toţi. Marius Ionescu cel mai bun maratonist român.