Premergatorul, pro si contra!

Premergatorul, pro si contra!

Micutul tau a inceput sa stea in sezut si parca, parca vrea sa se ridice si sa faca primii pasi. Ca orice parinte, vrei sa-i facilitezi aceasta etapa a vietii si nu e de condamnat daca astepti cu nerabdare primul „hop”. Asadar, pe lista ta de cumparaturi a aparut premergatorul, dar, ca orice proaspat parinte, nu ai toate datele despre aceasta jucarie ajutatoare. Afla-le de la noi! De la ce varsta? In general, in jurul varstei de 6 luni, copilul tau are muschii destul de dezvoltati incat sa inceapa sa-si tina echilibrul. Acum incep acele momente in care se ridica in sezut singur, in care se intoarce de pe o parte pe alta. Si, pentru ca micutul tau sa nu se enerveze ca nu-si poate consuma energia, e momentul sa-i iei un premergator. Dar aici parerile sunt impartite. Foarte multe mamici – si chiar si medici pediatri – spun ca ele nu au avut unul in copilarie si, deci, nici copilul lor nu are nevoie de unul. Dar e oare aceasta teorie buna pentru dezvoltarea prichindelului? Pro: Ii dezvolta musculatura in mod corect; l Ii da incredere sa faca primii pasi de unul singur; Ii consuma energia, facandu-l activ; l Face primii pasi mai devreme decat daca nu ar fi avut aceasta jucarie; l Ajuta in repararea platfusului. Contra: Daca micutul nu este supravegheat atunci cand sta in premergator, poate dezvolta un mers gresit; l Se obisnuieste cu mersul pe varfuri; l Sta cocosat, sprijinit in maini, iar acest lucru poate afecta coloana; l Unii medici sustin ca mersul in premergator nu permite corelarea miscarii naturale a mainilor cu aceea a picioarelor. E foarte important sa stiti si ca premergatorul nu trebuie folosit de copiii cu varste de peste un an si jumatate si nici de cei care au invatat deja sa mearga bine.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Prosport.ro
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cu cât vinde tenorul-fermier Vlad Miriță un porc de 140 kg, de Crăciun? La ce preț sunt „adidașii” pentru piftie
Click.ro
Cu cât vinde tenorul-fermier Vlad Miriță un porc de 140 kg, de Crăciun? La ce preț sunt „adidașii” pentru piftie
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
Digi 24
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Digi24
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
go4it.ro
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, intervine în criza politică și anunță moțiune pentru dărâmanrea guvernului Tusk. Cine ar putea să îi ia locul
Gandul.ro
Fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, intervine în criza politică și anunță moțiune pentru dărâmanrea guvernului Tusk. Cine ar putea să îi ia locul
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani