Primele victime ale scumpirii kerosenului. O importantă companie aeriană anunță că anulează toate zborurile și își închide toate operațiunile

Primele victime ale scumpirii kerosenului. O importantă companie aeriană anunță că anulează toate zborurile și își închide toate operațiunile
Sursa foto: Shutterstock

Compania aeriană Spirit Airlines a decis anularea tuturor zborurilor și suspendarea completă a operațiunilor, într-o mișcare drastică provocată de creșterea accelerată a costurilor combustibilului de aviație.

Decizia a intrat în vigoare imediat, începând cu 2 mai 2026, potrivit unui comunicat oficial al companiei. Reprezentanții transportatorului au anunțat că au început „o reducere ordonată a operațiunilor”, ceea ce a dus la anularea tuturor curselor și la oprirea serviciilor pentru clienți, potrivit CNN.

Pasagerii care aveau zboruri programate au fost sfătuiți să nu se mai prezinte în aeroporturi, deoarece compania nu mai poate oferi niciun fel de servicii. În schimb, aceștia sunt îndemnați să își rezerve bilete la alte companii aeriene pentru a-și continua călătoriile.

Reprezentanții Spirit Airlines au transmis că decizia vine pe fondul dificultăților financiare majore și al presiunilor din industrie, accentuate de scumpirea kerosenului. În mesajul oficial, compania și-a exprimat regretul pentru situația creată și a subliniat impactul pe care modelul său low-cost l-a avut asupra industriei în ultimele decenii.

„Suntem mândri de impactul modelului nostru ultra-low-cost asupra industriei în ultimii 34 de ani și am sperat să ne putem servi pasagerii mulți ani de acum înainte”, au precizat reprezentanții companiei.

Criză în transportul aerian

Închiderea completă a operațiunilor vine într-un moment extrem de tensionat pentru industria aviatică globală. Creșterea abruptă a prețurilor combustibilului, pe fondul tensiunilor geopolitice și al problemelor din lanțurile de aprovizionare, pune o presiune uriașă pe companiile aeriene din întreaga lume.

Specialiștii avertizează că astfel de decizii ar putea deveni tot mai frecvente, în condițiile în care combustibilul reprezintă una dintre cele mai mari componente ale costurilor de operare în aviație.

În ultimele săptămâni, mai mulți operatori aerieni au fost nevoiți să reducă numărul de zboruri sau chiar să elimine rute întregi, în încercarea de a limita pierderile. În unele cazuri, companiile au preferat să anuleze cursele înainte de plecare pentru a evita costurile generate de avioane aproape goale.

CITEȘTE ȘI:

Criză majoră în Europa. Aeroporturile regionale, în pericol de închidere din cauza lipsei de combustibil

Războiul din Iran scumpește biletele de avion. Cât ar putea plăti fiecare pasager în plus

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Elena Cârstea Muttart, mesaj pentru către Horia Brenciu. Gestul făcut de artist care a supărat-o crunt: „Lumea nu se schimbă”
Click.ro
Elena Cârstea Muttart, mesaj pentru către Horia Brenciu. Gestul făcut de artist care a supărat-o crunt: „Lumea nu se schimbă”
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
Digi 24
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Digi24
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
Promotor.ro
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
go4it.ro
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Descopera.ro
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Călin Georgescu, eliberat și pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Prejudiciul din dosar se ridică la 1,1 milioane de euro. DIICOT contestă decizia
Gandul.ro
Călin Georgescu, eliberat și pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Prejudiciul din dosar se ridică la 1,1 milioane de euro. DIICOT contestă decizia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Mediafax Italia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!