Procurorii Dan Voinea şi Marian Sântion, dezvăluiri în cazul morții Rodicăi Stănoiu: ”Un astfel de caz nu am mai întâlnit!”

Procurorii Dan Voinea şi Marian Sântion, dezvăluiri în cazul morții Rodicăi Stănoiu: ”Un astfel de caz nu am mai întâlnit!”

Cadavrul Rodicăi Stănoiu, fostul ministru al Justiției, a fost exhumat luni, 15 decembrie, după ce polițiștii criminaliști de la Inspectoratul Județean de Poliție Ilfov s-au sesizat din oficiu ca urmare a unor suspiciuni legate de moartea acesteia, apărute în spațiul public. Acum se fac cercetări pentru ucidere din culpă şi acces ilegal la un sistem informatic. Informația a fost furnizată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov.

Între timp au apărut și primele informații după efectuarea necropsiei trupului fără viață al fostei ministre. Conform unor surse, cadavrul Rodicăi Stănoiu nu prezintă leziuni care să indice o legătură directă cu decesul. Potrivit acelorași surse, nici examenul toxicologic nu a relevat o moarte violentă.

O moarte și multe semne: toate neelucidate

Cu toate acestea, (încă) se mai ridică destule semne de întrebare. În EXCLUSIVITATE am anunțat faptul că, nu mai departe de luna martie, doamna Stănoiu se afla într-o formă fizică de invidiat şi nu lăsa a se întrezări câtuşi de puţin sfârşitul atât de repede şi de neexplicat, de care aceasta a avut parte.

Am căutat a afla şi opinia specialiștilor, iată de ce am apelat la domnii Dan Voinea şi Marian Sântion, doi procurori veniţi din „înalta lume” a procurorilor, în care primul dintre ei a avut parte „din greu” de ideea de victime sau morţi suspecte.

„La prima vedere pare o moarte naturală. În experienţa mea profesională, am văzut cazuri multe de bătrâni care trăiau cu fete tinere, mai puţin invers. Îmi este greu să cred că între cei doi ar fi putut exista semne clare de iubire. Un astfel de caz nu am mai întâlnit” a fost de părere Dan Voinea.

Rodica Stănoiu

Cel de-al doilea intervievat, Marian Sântion, a fost ceva mai nuanțat.

„Deși există suspiciuni rezonabile cazul de față poate intra cu ușurință în sfera celor subiective. Şi da, chiar dacă convine unora, sau nu, dar trebuie respectate toate aceste proceduri; iar acuma este foarte greu de reconstruit totul, cu minuţiozitate. Dar, în egală măsură recunosc că se pot ridica mari semne de întrebare, cum de – a putut a sta împreună la o aşa mare diferenţă, ca vârstă!

Nu este exclus ca procurorul care se va ocupa de cazul acesta să ia în calcul şi metoda “Lover Boy”, cât şi restul de elemente care duc la aşa ceva. Nu exclude nici alte motive, cu alte nuanţe. Totul îmi pare, în cazul acesta, într-o continua dinamică”, spune și Marian Sântion.

De asemenea, acesta a specificat şi că „e foarte posibil ca să asistăm de-a lungul cercetărilor şi la descoperirea unor alte motive, unele care azi nu sunt la vedere. Dar, asta mă miră, că profesioniștii din domeniu nu au căutat a lămuri toate aceste aspecte, încă de la început, înainte să fi fost înhumată. Atunci probele erau mai proaspete, mai evidente”, a concluzionat acesta.

Pe surse, care doresc încă a-şi păstra anonimatul, am aflat că este foarte posibil ca Marius, prietenul cel tânăr al doamnei Stănoiu, să nu fi fost decât momeala, prin care aşa zişi prieteni să fi căutat altceva, imediat după decesul acesteia!

Însă, până una alta, singurele probe sigure par a fi pozele lăsate în urma dânsei, dar şi faptul că la Iaşi când a fost întrebată de către unii din participanți cum suportă singurătatea, R. Stănoiu ar fi răspuns: „Am pe cineva mult mai tânăr, dar nu a dorit a veni aici. …” A, dar şi cartea care apare în poza aceea. Vom reveni.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Prosport.ro
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Melania Trump a încălcat codul vestimentar la cina dedicată președintelui chinez. Detaliile care au atras toate privirile
Click.ro
Melania Trump a încălcat codul vestimentar la cina dedicată președintelui chinez. Detaliile care au atras toate privirile
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Digi 24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Lovitură de teatru: Cel mai vocal susținător al lui Trump îi cere demiterea imediată
Digi24
Lovitură de teatru: Cel mai vocal susținător al lui Trump îi cere demiterea imediată
Noul val de scumpiri în stațiile de carburant! Prețuri-record pentru benzină și motorină
Promotor.ro
Noul val de scumpiri în stațiile de carburant! Prețuri-record pentru benzină și motorină
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
O agenție de știri a Kremlinului a publicat un articol care susține că Rusia se confruntă cu o nouă „operațiune militară specială” în Lituania
Gandul.ro
O agenție de știri a Kremlinului a publicat un articol care susține că Rusia se confruntă cu o nouă „operațiune militară specială” în Lituania
Poți primit până la 2.000 de euro pentru plata chiriei, dacă ceri ajutorul luna aceasta!
Mediafax Italia
Poți primit până la 2.000 de euro pentru plata chiriei, dacă ceri ajutorul luna aceasta!
ȘOCANT. Mirele și mireasa S-AU BĂTUT la nuntă pentru plicurile cu bani. Miza: 40.000 de euro și acuzații de infidelitate
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mirele și mireasa S-AU BĂTUT la nuntă pentru plicurile cu bani. Miza: 40.000 de euro și acuzații de infidelitate