Prognoza meteo 11 aprilie. Vreme instabilă în toată țara

Prognoza meteo 11 aprilie. Vreme instabilă în toată țara
Prognoza meteo 11 aprilie. Vreme instabilă în toată țara

Prognoza meteo 11 aprilie. Vremea va fi instabilă în toată țara, iar ploile vor fi însoțite de descărcări electrice. 

Vremea de joi va avea o instabilitate atmosferică. Aceasta se va menține la cote relativ ridicate în cea mai mare parte a țării. Local vor cădea averse de ploaie însoțite de descărcări electrice, însă cantitățile de apa estimate a se acumula vor fi în general nesemnificative, doar la munte, în sudul Banatului și în nordul Olteniei și al Munteniei urmând să se strângă până la 10-15 mm, potrivit vremea.ro.

Vântul va sufla slab în aproape toate zonele țării, cu excepția Bărăganului, unde acesta va fi slab până la moderat. Maximele termice vor urca la prânz până spre 14-19 grade în Transilvania, Maramureș, Banat și Crișana, 18-23 de grade în Oltenia, Muntenia și Dobrogea, 15-20 de grade în Dobrogea și 10-15 grade în Moldova.

Ploi în cantități însemnate la munte, atât ziua cât și nopatea. Temperaturile maxime și minime se vor încadra între 13°C și 3°C. La munte sunt anunțate averse și furtuni izolate pe timpul nopții. Vântul va sufla cu 3 km/h dinspre NE. Cantitățile de apă ce se vor strânge vor fi de 7 L/m². La munte, ploile vor persista până la finalul săptămânii.

În Capitală, cerul va fi parțial noros, cu temperaturi care se vor încadra între 17°C și  8°C. Aversele vor cădea pe timpul nopții la București. Vântul va sufla cu 5 km/h dinspre E pe timpul zilei și cu  6 km/h dinspre SV. Ploile vor continua vineri, dar și în weekend. Duminică sunt anunțate furtuni cu fulgere.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!