Pun muraturi si tarate in europubele

Pun muraturi si tarate in europubele

GOSPODARI”. Satenii din Runcu spun ca ei nu au gunoi de aruncat, asa ca tomberoanele noi sunt folosite pentru pastrat provizii Cine ajunge in comunele Pestisani, Arcani sau Runcu, din Gorj, are parte de o surpriza de proportii: tomberoanele de gunoi primite de primarie pentru comunitate sunt folosite de unii „gospodari” pe post de butoi de varza sau „sac” de tarate. Rodica Istratie Primarul din Runcu, Adrian Campeanu, se astepta ca localnicii sa le dea o alta trebuinta pubelelor, motiv pentru care a intepat o parte dintre acestea. „Am auzit de la un alt primar ca unii localnici au schimbat destinatia europubelelor, cum ca ar fi pus boabe in ele sau tarate, si am trecut la o masura extrema, in sensul ca am gaurit aproape 300 dintre europubele astfel incat sa nu poata fi folosite pe post de putini”, a mentionat edilul. La Runcu au fost repartizate in aceasta toamna 2.500 de pubele, ca urmare a unui proiect care a cuprins trei comune din Gorj: Pestisani, Arcani si Runcu. In comuna Runcu, multi dintre sateni au pus in ele varza la murat, iar altii le-au folosit pentru pastrat tarate. Unul dintre localnicii care a dat o astfel de folosinta pubelei are o explicatie. „Eu nu am gunoi de aruncat si am pastrat-o in beci cu tarate. Sunt si altii care au varza murata in ele. De ce s-o murdaresc, daca e buna s-o folosesc la altceva?”, a spus Ion Lepadatu, suparat ca este luat la intrebari de modul in care foloseste europubela. Sunt si sateni care apreciaza initiativa primariei si folosesc tomberonul chiar pentru gunoi. Autoritatile spun ca nici nu-i pot sanctiona pe cei care au schimbat destinatia pubelelor, pentru ca nu s-au asteptat ca oamenii sa le foloseasca in alte scopuri decat cel pentru care au fost facute. „

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
Simona Halep, cadou pentru Cătălin Botezatu: „Te iubesc pentru tot”
Prosport.ro
Simona Halep, cadou pentru Cătălin Botezatu: „Te iubesc pentru tot”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Laufer, la capătul puterilor. Ce se întâmplă în familia ei: „Este foarte complicat”
Click.ro
Alina Laufer, la capătul puterilor. Ce se întâmplă în familia ei: „Este foarte complicat”
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
Digi 24
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
O româncă și partenerul ei au fost uciși în Portugalia. Trupurile, ascunse într-o cisternă de apă. Cine este principalul suspect
Digi24
O româncă și partenerul ei au fost uciși în Portugalia. Trupurile, ascunse într-o cisternă de apă. Cine este principalul suspect
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
Promotor.ro
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
go4it.ro
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit teleportarea!
Descopera.ro
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit teleportarea!
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Ciprian Ciucu anunță că PNL nu poate asigura o majoritate pentru Siegfried Mureșan dacă va fi nominalizat de Nicușor Dan. Ciucu susține și că PSD-ului îi lipsesc „20-22 de voturi, cu tot cu voturile UDMR” și că ar negocia cu AUR. Nici PNL nu exclude „voturi conjuncturale” de la AUR pentru trecerea unui guvern
Gandul.ro

Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
Mediafax Italia
Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani
Mediafax Spania
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani