Răfuieli interlope ca-n Vestul Sălbatic. De ce a împușcat doi oameni un traficant de țigări din Iași

Publicat: 25/06/2019 | 12:35

Autorul tentativei de omor cu arma de foc de la Iași este un individ apropiat rețelelor de contrabandă cu țigări din Estul țării. Florin Chiriac a fost reținut pentru 24 de ore.

Acesta a fost implicat într-un scandal de pomină în seara zilei de 23 iunie (DETALII AICI). Atunci, Florin Chiriac a luat din casă un pistol letal – și nu o armă cu bile, cum se credea inițial – şi a plecat înspre locuinţa fostei sale iubite. Acolo, a tras de două ori și l-a împușcat în zona abdomenului pe tatăl iubitei sale. Bărbatul a fost rănit grav și a fost, ulterior, internat în spital. (VEZI ȘI: BĂRBATUL DIN IAȘI CARE ȘI-A ÎMPUȘCAT DOI VECINI AR FI ACȚIONAT DIN GELOZIE)

„Era disperat şi beat şi a scos pistolul în faţa porţii. Noi eram la vreo câţiva metri mai în spate când a spus că nu are treaba cu mine şi cu fiica mea. Noi am intrat într-o anexă şi soţul meu a ieşit pentru că a auzit gălăgie. Atunci l-a împuşcat“, a declarat Daniela Prisăcaru, soţia victimei.

Propus pentru arestare preventivă

După ce l-a împuşcat pe tatăl fostei sale iubite, individul a mers la casa lui Andrei Onofrei, un fost coleg de-al său, implicat și el în traficul cu țigări.  „Soţia plimba copilul ca să-l adoarmă, când el a încercat să o împuşte. A tras de la poartă; soţia a venit la mine şi mi-a zis: «Ieşi repede, că intră cineva peste noi şi ne împuşcă, ne omoar㻓, a spus Andrei Onofrei, care a fost împușcat în picior.

„Inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore sub aspectul comiterii infracţiunilor de tentativă la omor calificat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă fără drept. Acesta va fi prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Iaşi cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile“, a spus  Mihaela Apostol, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Citește și...