Acasă » Știri » Știri interne » Reacţia conducerii Metrorex cu privire la declanşarea grevei generale în transportul public din Capitală

Reacţia conducerii Metrorex cu privire la declanşarea grevei generale în transportul public din Capitală

De: Cancan 05/09/2013 | 08:12
Reacţia conducerii Metrorex cu privire la declanşarea grevei generale în transportul public din Capitală

Conducerea Metrorex susţine, referitor la anunţul liderului sindical Ion Rădoi privind declanşarea grevei generale în transportul public din Capitală la 30 septembrie, că transportul de persoane cu metroul nu trebuie afectat printr-un astfel de protest.

„Administraţia apreciază că dreptul la grevă trebuie exercitat numai în condiţiile şi limitele prevăzute de lege şi cu respectarea strictă a garanţiilor stabilite de legiuitor în scopul asigurării unor servicii esenţiale pentru comunitate şi ocrotirii unor interese generale. Atragem atenţia că, prin încetarea activităţii, un segment de călători, care în mod normal sunt utilizatori ai transportului cu metroul, va fi afectat şi va fi obligat să-şi reconsidere activitatea diurnă privind deplasările în oraş”, se arată într-un comunicat de miercuri semnat de directorul general al Metrorex, Aurel Radu.

Directorul Aurel Radu mai spune că, în virtutea obligaţiilor legale pe care le are, Metrorex desfăşoară o activitate de transport de persoane, cu metroul, în scopul satisfacerii interesului public şi social, iar acest scop nu trebuie afectat printr-o acţiune de grevă.

Potrivit conducerii Metrorex, mijloacele de presiune nu trebuie exercitate „prin afectarea acelor categorii de populaţie cărora le este adresat acest mijloc de transport”.

„Consecinţele celor prezentate mai sus, sunt producerea de incidente cauzate de aglomeraţia din staţiile de transport public de suprafaţă şi traficul general supraaglomerat din oraş, incidente ce pericliteză sănătatea şi viaţa oamenilor. Conducerea Metrorex a dat dovadă în permanenţă de disponibilitate şi deschidere în ceea ce priveşte negocierea Contractului Colectiv de Muncă, propunând la fiecare rundă de negociere încheierea unui nou CCM în concordanţă cu prevederile legale în vigoare, astfel încât activitatea societăţii Metrorex să se desfăşoare în continuare în condiţii normale fără afectarea publicului călător”, se mai arată în comunicat.

Sindicaliştii din transporturi şi servicii publice, membri ai Federaţiei „ATU – România”, pichetează joi sediul Guvernului, iar în 30 septembrie vor intra în grevă generală, urmând să fie oprită activitatea la metrou şi RATB, a anunţat, miercuri, liderul sindical Ion Rădoi.

Protestul de la sediul Guvernului va avea loc joi, între orele 12.00 şi 14.30, a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Transporturi, Transloc şi Servicii Publice „ATU – România”, Ion Rădoi.

Tot joi vor fi pichete de protest ale sindicaliştilor în Satu Mare, Brăila, Craiova, Sighişoara, Ploieşti, Târgu Jiu, Craiova, Iaşi, Focşani şi Cluj, la sediile prefecturilor.

Protestele vor continua în 18 septembrie cu un miting şi un marş organizate de federaţie, inclusiv de sindicatele Metrorex şi RATB.

În 17 septembrie va fi o grevă de avertisment, între orele 04.00 şi 06.00, iar în 30 septembrie sindicaliştii vor intra în grevă generală pe termen nelimitat, activitatea la metrou fiind atunci oprită de la ora 04.00 până la ora 16.00, a mai spus Rădoi.

La greva generală de la metrou se vor solidariza şi sindicatele de la RATB, astfel că în 30 septembrie traficul public în Capitală va fi blocat până la ora 16.00, au precizat liderii sindicali.

Sindicaliştii reclamă lipsa de comunicare a Guvernului, susţinând că din ianuarie şi până în prezent au fost trimise lunar premierului Victor Ponta adrese în care era explicată situaţia transportatorilor.

banner

Ionut Chiperi

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
Cum arată ISPITELE de la Insula Iubirii 2024! Mai PROVOCATOARE nu există
Cum arată ISPITELE de la Insula Iubirii 2024! Mai PROVOCATOARE nu există
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Țara unde românii au un salariu de 5.000 de euro pe lună. Ce spune Daniel, stabilit de mai bine de 30 de ani: „Există un mit, când vorbim de salariu
Țara unde românii au un salariu de 5.000 de euro pe lună. Ce spune Daniel,...
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort...
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete nucleare la granița cu Finlanda
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul acesteia
Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul acesteia
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul ei iubit a fost găsit fără suflare într-un hotel din Miami
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a exprimat tristețea în mediul online: „Sunt nervoasă și tristă și nefericită.”
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol! Imaginile din interiorul vilei i-au uluit pe toți
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol!...
Țara europeană în care unele morminte au gratii. Motivul incredibil pentru care au fost făcute așa
Țara europeană în care unele morminte au gratii. Motivul incredibil pentru care au fost făcute...
Orașul din România în care găsești o cetate ca în povești. Nu foarte multă lume o vizitează
Orașul din România în care găsești o cetate ca în povești. Nu foarte multă lume...
INTERDICŢIE pe întreg teritoriul României. E deja în vigoare. Gestul banal de Paște
INTERDICŢIE pe întreg teritoriul României. E deja în vigoare. Gestul banal de Paște
Bomba anului în showbiz. Decizia luată de Alina Sorescu şi Alex Ciucu înainte de Paşte. Împăcarea, pecetluită cu flori!
Bomba anului în showbiz. Decizia luată de Alina Sorescu şi Alex Ciucu înainte de Paşte....
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Kanye West confirmă intrarea în industria porno
Kanye West confirmă intrarea în industria porno
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Neatenția care îi lasă pe șoferi fără bani. Amenda este uriașă
Neatenția care îi lasă pe șoferi fără bani. Amenda este uriașă
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
Deea Maxer s-a despărțit de Robert Drilea? Detaliile care dau de bănuit
Deea Maxer s-a despărțit de Robert Drilea? Detaliile care dau de bănuit
Acestea sunt zodiile care vor fi pe cai mari pentru tot restul anului. Gemenii și Vărsătorii sunt avantajați
Acestea sunt zodiile care vor fi pe cai mari pentru tot restul anului. Gemenii și...
Este obligatorie reducerea vitezei la trecere dacă nu sunt pietoni? Ce spune legea
Este obligatorie reducerea vitezei la trecere dacă nu sunt pietoni? Ce spune legea