Reacţia fabuloasă a unui englez, după ce a călătorit cu un tren vechi de 60 de ani, la noi în ţară

Publicat: 01/04/2024 | 11:54

Un englez a împărtășit experiența sa în România. Tânărul este un împătimit al călătoriilor și are un canal de Youtube special, unde le arată urmăritorilor locurile pe care le vizitează. De această dată, a ajuns la noi în țară și a vrut să povestească despre plimbarea cu un tren de noapte al CFR Călătorit vechi de 60 de ani.

Albie Pearce, un pasionat al călătoriilor cu trenul, a mers din Timișoara până la Iași, cu un tren foarte vechi. Călătoria de 811 kilometri a durat 16 ore și 20 de minute, iar pe parcursul drumului, locomotiva CFR din clasa 64, cu motor diesel și patru vagoane, s-a schimbat de mai multe ori. Vloggerul a povestit cum a început plimbarea lui prin România, dar a oferit și câteva detalii despre tren.

Citește și: O TÂNĂRĂ DE 20 DE ANI A FOST LA UN PAS SĂ-ȘI PIARDĂ VIAȚA ÎN GARA DIN CLUJ. FATA S-A URCAT PE TREN PENTRU A FILMA TIKTOK-UL „PERFECT”

„În față se află un vagon care are compartimente cu patru paturi sau șase paturi. Aceasta este vagonul în care voi călători. A fost construit în 1965, fiind realizat de Hansa Waggonbau în Bremen, Germania de Vest.

A fost cumpărat second hand de la Deutsche Bahn. A fost un produs de lux, dar așa cum o să vedeți, tot cred că este o modalitate excelentă de a călători peste 60 de ani.”, a spus Albie Pearce în cadrul unui videoclip postat pe contul său de Youtube.

Cum a reacționat englezul în urma călătoriei cu trenul din România

Albie Pearce a explicat faptul că toaleta nu era una modernă, ținând cont de vechimea trenului. De asemenea, nici dușul nu l-a încântat și a preferat să nu îl folosească. Totuși, a fost impresionat de designul vagoanelor, susținând că pare a fi un tren potrivit pentru regalitate.

„Cu 60 de ani de serviciu în spate, este sigur să spunem că această toaletă nu a fost cea mai modernă. Oricum, dozatorul de săpun a funcționat bine la fel ca și apa. Odată ce am reușit să îl fac să funcționeze, ceea ce a produs a fost o stropire blândă de apă. Nu am încercat să fac un duș în asta.”, a mai spus Albie Pearce.

Cât despre camera în care a dormit, vloggerul a fost surprins de paturile comode. Însă, a observat că, în tren, erau și foarte multe defecțiuni, precum plasticul prizei care abia se mai ținea sau mânerul de închidere/deschidere a geamului care era desprins.

„Sunt excelente (n.red. paturile). Par mult mai largi decât media, ceea ce era grozav de văzut. Salteaua era, de asemenea, confortabilă și avea doar cantitatea potrivită de căptușeală. Sub saltea veți găsi un mic suport care va ridica partea superioară a patului. Asta îți permite să te așezi confortabil în timp ce citești o carte sau stai pe telefon.

Am observat și semnul din dulap care saluta pasagerii în germană, engleză, franceză și italiană. Semnul este de cel puțin 30 de ani întrucât în ​​partea de jos erau prezentate logo-uri ale companiilor de cale ferată din Germania de Est și Germania de Vest.”, a adăugat vloggerul.

”A fost unul dintre trenurile mele de noapte preferate”

În ciuda dezavantajelor, Albie Pearce a mărturisit că a dormit foarte bine în tren. Totuși, surpriza a venit la finalul videoclipului atunci când a susținut că aceasta a fost una dintre plimbările sale preferate de noapte. Mai mult decât atât, vloggerul a dezvăluit și prețul pe care l-a plătit pentru bilet. El consideră că a achitat o sumă corectă, ținând cont și de calitate.

„Asta a fost o noapte cu adevărat confortabilă. Deși aceste vagoane au 60 de ani, cu siguranță oferă mult confort. Sosirea a fost întârziată cu 13 minute, iar după standardele românești acest lucru nu este rău.

Mi-am rezervat biletul cu 10 ore înainte de plecare. Camera mea privată a costat circa 325 lei, ceea ce cred că este un excelent raport calitate-preț pentru o călătorie lungă cu trenul, care are inclusă și cazarea de noapte.

În general, mi-a plăcut foarte mult această călătorie. Vagonul este foarte vechi și călătoria este destul de accidentată, dar confortul și spațiul disponibil au fost excelente, vagoanele din anii 1960 oferind o ambianță cu adevărat autentică.

Deși nu a fost o călătorie ușoară în niciun caz, iar vagoanele par puțin învechite, acesta a fost, de fapt, unul dintre trenurile mele de noapte preferate.”, a încheiat Albie Pearce.

Citește și: POVESTEA SURPRINZĂTOARE A BĂIATULUI CARE TRĂIEȘTE ÎN TRENURI. CHELTUIE 9.000 DE EURO PE AN ȘI CĂLĂTOREȘTE ÎN TOATĂ LUMEA: „MI-AM PĂRĂSIT PĂRINȚII”