Vești nu tocmai bune pentru părinți. Anul acesta, rechizitele sunt mai scumpe, iar un simplu ghiozdan a ajuns să coste câteva sute de lei. Află câți bani trebuie să scoți din portofel la început de an școlar.
Se poate spune că elevii din întreaga țară au intrat pe ultima sută de metri. Pe data de 8 septembrie are loc începerea noului an școlar 2025-2026, motiv pentru care majoritatea părinților au intrat în febra cumpărăturilor.
În contextul majorării taxelor din România – inclusiv a TVA-ului de la 19% la 21% și a impozitului pe dividente), scumpirile logistice și transportul în perioada de vârf, anul acesta, rechizitele școlare sunt mai scumpe, însă prețurile variază în funcție de magazinul sau librăria de unde sunt cumpărate. Listele de rechizite diferă de la o școală la alta și chiar de la un învățământ la altul.
Părinții care au copii în clasele 0-4 trebuie să scoată din buzunar sume considerabile pentru rechizite. Prețul ghiozdanelor diferă foarte mult, în funcție de dimensiuni, modele, firma care le produce etc în unele librării, costul unui ghiozdan pornește de la 50-60 de lei și poate ajunge până la 1.000 de lei.
Produsele care sunt imprimate cu personaje din desene animate, filme pentru copii, supereroi sau zâne au un cost mult mai mare decât cele clasice. Dacă un caiet normal costă în jur de 5 lei, unul cu personajele preferate ale celor mici poate costă și de cinci ori mai mult. Costul unui stilou pornește de la 50-60 de lei și poate ajunge până la câteva sute de lei, iar o trusă cu 12 culori tempera a ajuns să coste 33 de lei. Prețul unui set de rechizite pentru anul școlar 2025-2026 poate să depășească 350 – 400 de lei/copil.
Pentru un elev din clasa I, lista de rechizite include peste 20 de articole esențiale.
Pe lângă aceste rechizite (care pot varia în funcție de unitatea de învățământ) părinții copiilor mai trebuie să cumpere manuale și auxiliare. În cazul elevilor mai mari – care primesc manuale de la școală – trebuie să cumpere auxiliare pentru disciplinele importante, la recomandarea cadrelor didactice. În unele cazuri, la aceste costuri se mai adaugă și cele pentru uniforma școlară – care sunt stabilite la nivel de unitate de învățământ. Cu alte cuvinte, la începutul anului școlar părinții au de scos din buzunar sume importante de bani.
Când începe anul școlar 2025-2026. Ce structură va avea noul an pentru elevii României