O femeie in varsta de 62 de ani a sarbatorit Sfanta Maria pana a ajuns in coma, socandu-i pe medicii ieseni cand i-au descoperit alcoolemia de 7,37 la mie. Sotul pacientei a sunat la 112 si un echipaj SMURD s-a deplasat la adresa indicata. Acolo au gasit-o pe femeie in coma. E pentru prima data in cariera mea cand vad o asemenea alcoolemie, a declarat coordonatorul SMURD Iasi, dr. Diana Cimpoesu. In mod incredibil, femeia si-a revenit la nici 12 ore de cand a fost adusa la Spitalul Judetean si a fost externata ieri dimineata. Ea le-a spus medicilor ca a sarbatorit acasa Sfanta Maria cu vin si vodca si a rugat, insistent, sa nu-i fie dezvaluita identitatea. De altfel, la sosirea ambulantei, sotul femeii chiar ar fi declarat ca e foarte bine ca o iau la spital, pentru ca nu e prima data cand ajunge in acest hal. (E.N.)