Rețeta pentru Pomana Porcului a lui Radu Anton Roman. Ingredientele secrete care o fac ca la mama acasă!

În părțile Prahovei, rânduiala ce se face la Ignat poartă numele de praznic, nu de pomană, cuvânt care întărește vechea înțelesire a zilei ca jertfă și ofrandă. Tăierea porcului nu este doar lucrare gospodărească, ci faptă cu rădăcini adânci, săvârșită cu toată „fruntea” făpturii jertfite, spre a fi bine primită de puterile nevăzute și de folos celor ce se hrănesc dintr-însa.

Praznicul Porcului

Întregul ritual al tăierii se pecetluiește prin masa cea de obște, numită pretutindeni pomana porcului, iar pe alocuri, mai cu seamă în Prahova, praznicul porcului. Această masă nu este numai ospăț al trupului, ci și împărtășire sufletească, căci în vechile rânduieli ale vieții tradiționale ea se ținea cu cuviință și tăcere, într-o stare de gravitate aproape liturgică. Prin aceasta se împlinea comuniunea celor de față, care se adunau nu doar ca să mănânce, ci ca să fie părtași la actul jertfei săvârșite, cu gând curat și cu inimă adunată.
Cele trebuincioase pentru praznic
Se iau din trupul porcului următoarele:
carne slabă, rinichi, slănină, inimă, limbă, ficat și piept, toate în măsuri potrivite; sare și piper spre dreaptă dreasă; usturoi mult, căci el dă putere; ceapă; untură curată; brânză de burduf; și un pahar de vin roșu, ales din partea locului – căci suntem lângă Urlați.

Rânduiala gătirii

După ce jertfa a fost împlinită și rânduiala zilei respectată, se trece cu cuviință la gătirea praznicului. Toate ale porcului se taie cu grijă în bucăți potrivite, nici prea mari, nici prea mărunte, ca să se poată pătrunde bine de foc și să-și lase gustul deplin. Se pun apoi la foc iute, în untură curată, clocotind, și se lasă să se rumenească încet, până ce prind culoare frumoasă și miros îmbietor. În acest răstimp, ceapa se rade mărunt și se freacă îndelung până se face pastă albicioasă, aproape dulce, care se adaugă lângă carne, ca să lege gusturile și să domolească tăria grăsimii.

Îndată ce ceapa s-a prins de carne, se stinge totul cu vin roșu, ales cu grijă, și se lasă să fiarbă domol, ca să se pătrundă bine bucățile și să se împreuneze aromele. Vinul se duce încet, lăsând în urmă doar tăria și mireasma lui, iar carnea începe să sfârâie din nou în grăsime, semn că este gata de masă. Atunci se presară deasupra brânza de burduf, ca o pecete a belșugului, și se amestecă ușor, doar cât să se topească și să îmbrace bucățile.

Praznicul se aduce degrabă la masă, cu mămăligă fierbinte, așa cum se cuvine într-o zi de Ignat, când oamenii se strâng laolaltă nu doar să mănânce, ci să fie împreună. Alături stă unul dintre regii vinurilor roșii românești, Cabernet-Sauvignon de Urlați, care desăvârșește masa. Sec și vânjos, cu ținută nobilă și desen hotărât, dar fin, acest vin încununează praznicul ca o binecuvântare a locului, un adevărat superlativ al mesei și al rânduielii vechi, păstrate din tată-n fiu.

Crăciunul de acum 30 de ani: cât de „lux” era, de fapt, sărbătoarea când salariul ajungea doar de o sărmăluță?

„Cum era să mor de la o felie din cel mai renumit cozonac din România”. Acuzații grave pentru cofetăria unei celebre prezentatoare TV