Acasă » Exclusiv » Rick Ross o arde „low-cost” după concertul din România! A lăsat private-jetul și a zburat cu avion de linie spre Paris, dar purta bijuterii de peste 5 milioane $

Rick Ross o arde „low-cost” după concertul din România! A lăsat private-jetul și a zburat cu avion de linie spre Paris, dar purta bijuterii de peste 5 milioane $

De: Veronica Mavrodin 30/03/2026 | 14:49

Rick Ross a bifat o apariție spectaculoasă în România, dar adevărata surpriză a venit după ce a plecat din țară. Deși este unul dintre cei mai bogați artiști din hip-hop și deține un avion privat de lux, rapperul a ales o variantă total neașteptată: zbor de linie, a un om simplu, alături de stafful său. După concertul incendiar susținut în Hala Laminor din București, artistul s-a îmbarcat spre Paris, următoarea oprire din turneu, dar fără opulența cu care și-a obișnuit fanii.

Cu o avere estimată la 150 de milioane de dolari, Rick Ross este sinonim cu luxul: mașini scumpe, bijuterii extravagante și proprietăți impresionante. Și totuși, când vine vorba de deplasări, „The Biggest Boss” știe să fie… surprinzător de pragmatic. Deși deține un avion privat  Gulfstream G550, unul dintre cele mai exclusiviste jeturi din lume, artistul a ales să zboare cu un avion de linie, după concertul din București.

Rick Ross, la aeroport

Plecare discretă, după o noapte intensă

După show-ul susținut în ploaie și interacțiunile cu fanii, Rick Ross a părut că își dorește, în sfârșit, puțină liniște. CANCAN.RO l-a surprins pe artist în momentul în care părăsea hotelul, pregătit să plece spre aeroport. De această dată mult mai discret.

Îmbrăcat lejer, cu un hanorac gri și gluga trasă bine pe cap, rapperul a încercat să treacă neobservat, semn că, cel mai probabil, oboseala și-a spus cuvântul după concertul susținut în condiții meteo dificile. Înconjurat de membrii echipei sale, Rick Ross s-a urcat rapid în mașină, evitând interacțiunile și privirile curioșilor.

„Big Boss” își lasă echipa să rezolve tot

După plecarea discretă de la hotel, Rick Ross a fost surprins de CANCAN.RO și pe aeroportul Otopeni, chiar înainte de îmbarcarea spre Paris. „The Biggest Boss” nu a stat singur nicio clipă. Înconjurat de staff, rapperul a stat la check-in fără stres.

Un detaliu a atras însă atenția: la un moment dat, Rick Ross îi oferă unuia dintre oamenii săi bani și cardul său, semn clar că își lasă echipa să gestioneze inclusiv lucrurile mărunte. Fie că era vorba despre plăți sau alte detalii logistice, gestul spune totul despre modul în care funcționează „imperiul” său: delegare totală și încredere maximă în oamenii din jurul său.

Ceasuri de 4,6 milioane $: „Nu e despre preț, e despre poveste”

Recent, artistul a făcut furori și online, după ce a apărut într-un video în care își prezintă colecția impresionantă de ceasuri, estimată la 4,6 milioane de dolari. Rick Ross nu vorbește doar despre valoare, ci și despre simbolistica din spatele fiecărei piese. Fiecare ceas vine cu o poveste, iar pentru rapper valoarea nu stă doar în bani, ci în drumul parcurs.

„Înainte să semnezi un contract, câștigai 2.000–3.000 de dolari pe seară. Să ai un ceas de 12.000 de dolari… însemna că ai tras tare pentru el”, a povestit acesta într-un video de pe Instagram.

Printre cele mai impresionante piese se numără și un model evaluat la aproximativ 1,5 milioane de dolari. Cu toate acestea, artistul insistă că nu prețul contează:

„Nu e despre preț când vine vorba de ceasuri, ci despre colecție.”, a mai spus el

Rick Ross a recunoscut că unele alegeri din trecut nu îl mai reprezintă, deși la momentul respectiv păreau „next level”:

„Te uiți înapoi și zici: ‘Mamă, ce ceas oribil’. Dar atunci… asta simțeai. Și, pentru mine, e un nivel în sine să păstrezi astfel de piese.”

Artistul are și o filozofie clară când vine vorba de bani:

„Nu aș închiria niciodată un avion privat până nu sunt pregătit să-l cumpăr.”

Rick Ross purta bijuterii de peste 5 milioane $

România, pe lista starurilor internaționale

Cu peste 20 de milioane de urmăritori pe Instagram, Rick Ross a ajuns recent și în România, unde a făcut show în fața fanilor din Capitală.

Însă prezența lui nu s-a rezumat doar la scenă. Artistul a atras toate privirile încă de la ieșirea din hotel, afișând același stil relaxat, dar cu aer de superstar: trening lejer și nelipsiții ochelari de soare, purtați fără ezitare, indiferent de vreme. După concert, scena s-a mutat în fața hotelului, unde ploaia nu i-a stricat deloc vibe-ul. Rick Ross a coborât din mașină cu un prosop pe cap, încercând să se protejeze de precipitații, dar fără să renunțe la atitudinea de „big boss” care l-a consacrat. Și, poate cel mai apreciat moment de către fani: în ciuda vremii capricioase, Rick Ross și-a făcut timp pentru admiratori, oprindu-se pentru fotografii, înainte de a intra în hotel .

VEZI ȘI: Dorian Popa, întâlnire memorabilă cu un artist internațional. Ce cadou i-a făcut rapperului american

Recomandarea video

Urmărește Cancan.ro pe Google News