Dosar penal pentru Alexandru Rafila, după accidentul din Capitală. O persoană a ajuns la spital

Alexandru Rafila, dosar penal în urma accidentului rutier / Sursa foto: Facebook

După accidentul rutier produs în București, Alexandru Rafila, fost ministru al Sănătății, s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Incidentul a avut loc într-o intersecție aglomerată din Capitală și s-a soldat cu rănirea unei persoane, care a fost transportată la spital pentru investigații medicale.

Accidentul s-a produs ieri, în jurul orei 18:16, la intersecția dintre Bulevardul Aerogării și Bulevardul Ficusului. Din primele cercetări efectuate de polițiști, autoturismul condus de Alexandru Rafila a intrat în mașina aflată în fața sa, iar în urma impactului vehiculul lovit a fost proiectat în alte două autoturisme care circulau în apropiere.

Sursa foto: Facebook

Alexandru Rafila s-a ales cu dosar penal

Fostul ministru a explicat că traficul era extrem de aglomerat în acel moment, iar circulația era dirijată de polițiști, deși intersecția era semaforizată. Acesta susține că autoturismele abia porniseră de pe loc și rulau cu viteză redusă, de aproximativ 10 kilometri pe oră. Rafila a declarat că se afla la volanul unei mașini electrice pe care o testa și că sistemul de frânare nu ar fi reacționat la timp.

În urma coliziunii, cea mai afectată a fost mașina aflată imediat în fața sa, în timp ce celelalte două autoturisme au suferit avarii minore. Șoferul rănit, un bărbat în vârstă de 76 de ani, a rămas conștient după impact și a fost transportat ulterior la spital pentru controale suplimentare.

„O mașină electrică a plecat la stop, oricum intersecția era semaforizată, dar era dirijată de poliție, că era foarte, foarte aglomerat.
A plecat, mașina din fața a frânat, eu am mers încet, că nu puteam, era într-o coloană, oricum. Nu a frânat mașina, nu știu ce s-a întâmplat și am lovit mașina din față, care a fost proiectată în alte două mașini, că erau apropiate una de alta. Și cea deteriorat a fost mașina din fața mea, celelalte au avut pagube minore.
Și șoferul a vrut să se ducă la spital. Era prezent, a stat, a durat destul de mult până s-a dus la spital, (0:52) s-a dus la spital să fie investigat, ceea ce e firesc eu, un om de 76 de ani. Chiar e foarte bine că s-a dus”, a spus Alexandru Rafila.

Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului. Ancheta urmează să clarifice dacă incidentul a fost provocat de o eroare tehnică sau de alte circumstanțe din trafic.

CITEȘTE ȘI: Care ar fi cauza morții celor doi medici care lucrau la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. O altă persoană a murit aici, alertă medicală!

Martorul accidentului din Vrancea, în care Alex și Miruna și-au pierdut viața, face dezvăluiri: ”Mașina a fost cuprinsă instant de flăcări”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Apariția Andreei Popescu i-a alarmat pe fani. Vedeta a dezvăluit motivul semnelor de pe gât
Click.ro
Apariția Andreei Popescu i-a alarmat pe fani. Vedeta a dezvăluit motivul semnelor de pe gât
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Avertismentul Rusiei pentru țările europene: „Fabricile de armament care furnizează Ucrainei sunt ținte militare legitime”
Gandul.ro
Avertismentul Rusiei pentru țările europene: „Fabricile de armament care furnizează Ucrainei sunt ținte militare legitime”
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!