România, zdruncinată de 2 cutremure în nici 24 de ore. Ce magnitudine au avut

Publicat: 03/06/2019 | 07:54
România, zdruncinată de 2 cutremure în nici 24 de ore. Ce magnitudine au avut

România a fost zdruncinată de două cutremure în nici 24 de ore. Reprezentanții Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) au anunțat la scurt timp după producerea seismelor ce magnitudine au avut acestea, dar și la ce adâncime s-au înregistrat. 

Primul cutremur de seara trecută a avut loc la ora 19:06 în zona seismică Vrancea. Potrivit informațiilor furnizate de specialiștii de la INCDFP, seismul a avut o magnitudine de 3,2 pe scara Richter și s-a produs la o adâncime de 100 de km. Pământul din țara noastră s-a mai mișcat o dată azi-noapte. De data aceasta însă în județul Buzău, la ora 21:25. Intensitatea cutremurului a fost de 2,6 grade pe scara Richter și s-a produs la o adâncime de 138 km.

Sursa foto: www.infp.ro
Sursa foto: www.infp.ro

Cel mai mare seism din 2019

Cel mai mare cutremur de anul acesta a avut loc pe 9 ianuarie şi a înregistrat o magnitudine de 4,4 grade pe scara Richter. Anul trecut, cel mai puternic seism a avut loc pe 28 octombrie, în judeţul Buzău şi a avut o magnitudine de 5,8 pe Richter, mişcarea tectonică fiind resimţită destul de mare și la București.

Specialiștii spun că în 2019 există riscul producerii unui număr mai mare de cutremure în comparație cu 2018. “Această relație este puternică și ne arată că am putea avea o creștere a numărului de cutremure majore anul viitor (n.r.: 2019)”, au spus profesorii Roger Bilham de la University of Colorado in Boulder și Rebecca Bendick de la University of Montana in Missoula, potrivit The Guardian.

Citește și...