Acasă » Știri » S-a aflat! Când scăpăm de ploi? ANM anunță prognoza meteo bizară

S-a aflat! Când scăpăm de ploi? ANM anunță prognoza meteo bizară

De: Andreea Stăncescu 17/09/2025 | 12:08
S-a aflat! Când scăpăm de ploi? ANM anunță prognoza meteo bizară
Cum va fi vremea în următoarele zile / FOTO: Pixabay

Vremea trece prin schimbări neașteptate în această perioadă. După câteva zile cu temperaturi răcoroase și instabilitate atmosferică, meteorologii anunță o prognoză bizară. Urmează o încălzire accentuată, cu valori termice mai ridicate decât cele obișnuite pentru mijloc de septembrie.

Administrația Națională de Meteorologie a emis miercuri două alerte cod galben de vânt, valabile până joi seară, care vizează o bună parte a țării, ulterior vremea se va încălzi în majoritatea zonelor din țară. Pentru ziua de miercuri, 17 septembrie, județele Mehedinți și Dolj se confruntă cu rafale ce pot atinge 50-70 km/h. Intensificări ale vântului se vor resimți și în restul regiunilor, unde viteza acestuia va ajunge, în general, la 40-45 km/h, iar la munte va depăși chiar 70-80 km/h. Totodată, temperaturile maxime vor scădea considerabil față de ziua precedentă.

Joi, 18 septembrie, vântul va continua să creeze probleme, mai ales în Moldova, Dobrogea și estul Munteniei, unde rafalele pot urca la 50-70 km/h.

Vremea revine treptat la normal, cu maxime de 24-30 de grade în perioada 19-23 septembrie. Spre final de lună, fluctuațiile devin mai accentuate: se înregistrează un vârf de căldură pe 24 septembrie, cu 32 de grade, urmat de o răcire drastică, temperaturile coborând la doar 17 grade pe 26 și 27 septembrie. Ultimele zile din septembrie vor fi ceva mai blânde, cu maxime de 19-21 de grade și cer variabil.

FOTO Pixabay

Vremea în București în următoarele zile

Miercuri, locuitorii Capitalei vor resimți o răcire a vremii, cu maxime de aproximativ 21 de grade. Cerul va fi noros, se vor înregistra ploi temporare, iar vântul va sufla slab până la moderat.

De joi, 18 septembrie, vremea se va îmbunătăți. Ziua va fi în general frumoasă, cu valori termice în creștere, apropiate de cele normale pentru această perioadă. Temperatura maximă se va situa între 24 și 25 de grade, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat.

CITEȘTE ȘI: Zodia care va avea protecție totală! Ziua de 17 septembrie aduce magie în viața ei

Un portofel pierdut în urmă cu 50 de ani a fost găsit. Ce conține și al cui este

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×