O femeie din judeţul Brăila a mers la Poliţie cu un obiect pe care l-a găsit în bucătărie şi despre care credea că este o grenadă.
Potrivit inspectorului principal Jenel Şogor de la Biroul de Relaţii cu Presa al Poliţiei Judeţene Brăila, poliţiştii din Făurei au intrat în alertă luni dimineaţă, după ce o femeia de 63 de ani din oraş a venit la sediul Poliţiei cu un obiect ce părea a fi o grenadă.
Imediat a fost solicitată intervenţia unui echipaj de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Brăila. Ulterior, femeia a povestit echipei de intervenţie că a găsit pe podea, în bucătăria casei în care locuieşte împreună cu un nepot de 16 ani, o cutie din lemn în care se afla un obiect în formă de grenadă.
În urma cercetărilor, poliţişti şi angajaţi ai ISU Brăila au stabilit că, de fapt, era vorba despre o sticluţă cu parfum a cărei formă semăna cu o grenadă, potrivit Mediafax.
Lucrurile s-au lămurit când a venit acasă nepotul femeii, elev la liceul din Făurei, care le-a spus poliţiştilor că îşi cumpărase parfumul, iar într-o pauză a venit să-l aducă acasă, dar pentru că a găsit uşa încuiată a aruncat cutia pe fereastra deschisă a bucătăriei.
Ionut Chiperi