Sa ii pot oferi fiului meu dragostea de mama

• Cancan

Am fost injunghiata cu 36 de lovituri de cutit de catre fostul sot in timp ce dormeam cu fiul meu, in varsta de 10 ani. In urma acestor lovituri, am fost internata la terapie intensiva si supusa la multe interventii chirurgicale deoarece mi-au fost afectati ambii plamani, splina, iar mana stanga paralizata pentru ca nervul radial mi-a fost sectionat. De atunci, viata mea este intr-un mare chin si zbucium continuu. Ca sa-mi revin cat de cat am avut nevoie de 5 luni de concediu medical, timp pe care l-am petrecut zi de zi la recuperari, psiholog, psihiatru, procese atat eu cat si fiul meu, care a fost martor la cele intamplate. Cabinetele sunt departe pentru a ajunge la ele, iar sanatatea nu-mi permitea, la inceput mergeam cu taxiul apoi ne-a ajutat un coleg, acum nu ne mai ajuta nimeni. Drumurile sunt multe dar si necesare si o masina ne-ar putea ajuta, as economisi timp, timp care l-as putea petrece cu fiul meu, care sta mai mult singur. Cu toate ca am fost diagnosticata cu gradul III de invadilitate, dupa cele 5 luni de concediu si tratament am inceput serviciul si lucrez cu norma intreaga. Fac eforturi foarte mari pentru a-mi castiga existenta si pentru a-mi creste fiul, pentru a-mi plati recuperarile fara de care nu voi putea niciodata sa-mi revin. Se implineste un an si jumatate de zbucium si chin, iar tratamentul de recuperare nu este nici la jumatate, pierd foarte mult timp cu transportul, iar o masina mi-ar fi de mare folos. Pana a mi se intampla nenorocirea, fiul meu facea fotbal, dar din lipsa banilor si a timpului nu-l pot duce si aduce de la antrenamente. Acum se lasa seara foarte devreme, stadioanele sunt departe, dar daca am avea o masina ne-am descurca mai usor si ar fi si fiul meu multumit, ar avea cu ce sa-si umple timpul si sa treaca mai usor peste trauma suferita. Dupa cele intamplate stiu ca D-zeu a facut o minune ca am ramas in viata sa ii pot oferi fiului meu dragostea de mama, el este singurul care mi-a dat puterea sa lupt sa raman in viata. Acum viata mea s-a schimbat, dar lupt in continuare pentru sanatate, caci fara aceste recuperari nu voi reusi sa-mi revin vreodata. Singurul venit financiar este salariul meu care se consuma pe aceste recuperari, procese si traiul de zi cu zi, si cum nu ne ajung, o masina nu pot sa-mi cumpar pt a ne ajuta. Povestea mea si a fiului meu este lunga, nu putem decat sa speram ca aceasta scrisoare va impresiona si va deschide sufletul multor cititori. Cu o masina ne-am putea deplasa mai usor la recuperari si consult psihologic, atat eu cat si fiul meu. Matei Ana IASI

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce se poartă în această toamnă! Alin Gălățescu dezvăluie tendințele și pasiunile fiicei sale: „Face pictură și sculptură”
Click.ro
Ce se poartă în această toamnă! Alin Gălățescu dezvăluie tendințele și pasiunile fiicei sale: „Face pictură și sculptură”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!