Satul care locuieste intr-o gara

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

LOCUINTA. Gara in care traieste satul Vadu Rosu ZGOMOT. Cand trece Expresul parca ar alerga o turma de bivoli salbatici Doi pe un peron. Nea Vasile Gusman si nepoata sa Diana, mezina comunitatii Inedit. Gara din Vadu Rosu, un important nod de cale ferata in urma cu mai bine de 40 de ani, a devenit locuinta sociala pentru doua duzini de romani nevoiasi Razvan Mateescu Asemenea altor asezari infiintate in jurul unor obiective „strategice” in vremurile trecute si falimentare din punct de vedere administrativ? in anii de dupa Revolutie si micuta localitate Vadu Rosu si-a pierdut identitatea trecand in administratia comunei invecinate, Maerus. Singura cladire ramasa in picioare este gara, facuta, din piatra, de nemti in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Acestia ar fi fost interesati de o mina de uraniu situata in apropiere. De cativa ani, constructiei i-a fost schimbata destinatia, fiind repartizata unor sateni saraci drept locuinta sociala. 20 de persoane domiciliaza aici intr-un spatiu care altadata vuia de larma navetistilor CFR. Chiar si astazi, cele cinci trenuri personale care merg spre Teius opresc constiincioase in Halta Vadu Rosu. Bilete n-ai de unde sa iei, pentru ca in ghiseu, tanti Viorica si-a organizat frumos camara de provizii. Seful de „bloc” si veteranul obstei este sotul ei, nea Vasile Gusman, de 77 de ani, singurul care isi mai aminteste de anii de glorie ai satului. Legatura lui cu drumul de fier este clara: in tinerete omul a fost aici franar, acar, manevrant si magazioner. Sufrageria familiei se afla in fosta „sala a releelor”, iar dormitorul conjugal in „biroul de miscare”. Din fosta „sala de asteptare”, devenita bucatarie, razbate un miros dulceag de tocana. Cand trece Expresul se scutura pamantul, de parca ar fi jucat in copite de o turma de bivoli salbatici. Singurul divertisment al locatarilor e o balta adanca si neagra, situata dincolo de linii, unde cei mari obisnuiesc sa dea la peste. Copiii din gara Vadu Rosu au fost „prelucrati” de parinti sa nu se joace pe peron prea aproape de liniile ferate sau intre ele. De acolo vine Moartea si pustii se feresc fascinati. Ca o ata ii trage acolo ceva, inexplicabil. Din fericire n-au fost pana acum accidente. Unii dintre ei trebuie sa ia trenul in drum spre scoala din Maerus, insa s-au obisnuit. Cei mai multi s-au nascut in gara si au facut primii pasi tinandu-se de zidurile peronului. Foto: Razvan Mateescu