Scene șocante în cimitirul din Ploiești! Procurorii au dezgropat mortul încurcat la Morgă

Publicat: 09/03/2019 | 22:22

Scene şocante sâmbătă într-un cimitir din Ploieşti. Procurorii au avut mandat să dezgroape trupul unui bărbat înmormântat de familia greşită. 

La prima oră a zilei, procurorii au descins în cimitirul Eternitatea din Ploieşti cu o misiune sinistră. Deshumarea lui Gheorghe Moldoveanu, un bărbat îngropat aici în urmă cu doar două zile. Pe crucea mormântului, însă, figura numele Dumitru Meclescu.

Trupul lui Dumitru Meclescu a ajuns la Serviciul de Medicină Legală la începutul acestei săptămâni. Bărbatul de 75 de ani, din Ploieşti, trăia singur, iar vecinii l-au găsit mort în casă. La aceeaşi morgă, două zile mai târziu, a fost adus şi trupul fără viaţă al lui Gheorghe Moldoveanu, un bărbat de 57 de ani care s-a sinucis.

Familia care a organizat ceremonialul a declarat anchetatorilor că nu au văzut persoana înmormântată pentru că era pusă într-un sac, din cauza stării de putrefacție în care se găsea cadavrul. Vineri, a doua familie s-a dus să ridice al doilea cadavru și oamenii au constat că nu este ruda lor. Polițiștii de la Investigații Criminale și procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești fac cercetări pentru neglijență.

”Nu mai este mortul”

Cristina Moldoveanu, soția bărbatului mort, luat de o altă familie și îngropat, după ce angajații de la Morga din Ploiești au încurcat cadavrele, a declarat că a cerut explicații reprezentanților instituției, care i-au spus cum s-a putut întâmpla o astfel de situație.

„Au spus că nu știu ce s-a întâmplat, că nu știe colegul care a fost de serviciu ce a făcut, că a greșit, nu știe cine a scris acolo, cine a fost de serviciu, să vadă pe camere. (…) Ce credeți că ne spun? Nu mai este mortul. Mi l-au luat pe soțul meu alte persoane și l-au îngropat. Persoana respectivă, care era moartă, în putrefacție de 3 zile, era la sac și nu s-a mai uitat să vadă cine e (…). Era soțul meu. L-au luat pe soțul meu, l-au îngropat în altă parte, în Cimitirul Eternitatea din Bariera București și mortul dumnealor este aici. Soțul meu este îngropat în altă parte”, a spus femeia.