Se ridică restricţiile pe litoral începând cu ziua de Florii. Hotelieri şi patronii de restaurante își freacă mâinile de bucurie

Publicat: 22/04/2021 | 09:03

Vești bune pentru oamenii care trăiesc în apropierea litoralului românesc sau turiștii care plănuiesc să meargă de Florii la malul Mării Negre! Și asta pentru că, aici, se ridică restricţiile începând cu ziua de Florii, respectiv 25 aprilie. De când au auzit vestea, hotelieri şi patronii de restaurante își freacă mâinile de bucurie, iar pregătirile sunt în toi în prezent.

Restricții ridicate pe litoral începând cu ziua de Florii

Potrivit celor mai noi informații ale oficialilor de la Grupul de Comunicare Strategică, incidenţa municipiului Constanţa a scăzut sub 3,5 infectări la mia de locuitori. Astfel, litoralul este pregătit să îşi recâştige turiştii și, totodată, să-i facă pe norocoșii care locuiesc în jurul lui să iasă din case la tarase și restaurante.

De când s-a anunțat ridicarea restricțiilor impuse din cauza noului coronavirus, la malul mării a început forfota.

“Ne îndreptăm oricum spre deschiderea de sezon la 1 mai şi ne pregătim pentru primul mare weekend al litoralului 2021. Şi pe măsură ce anunţăm asemenea ridicări ale restricţiilor oamenii au curaj practic şi sunt motivaţi să vină către litoralul românesc”, a declarat Corina Martin, manager agentie de turism, au relatat cei de la observatornews.ro.

Cei care doresc pot sta la terase până la ora 21:00 și, conform datelor furnizate ieri de reprezentanții din cadrul GCS, incidenţa pe litoral a fost în scădere în ultimele săptămâni, judeţul are o valoare de 2,68 cazuri la mia de locuitori, iar municipiul a întregistrat o incidenţă sub 3,5.

“Am fost foarte afectaţi de acestă decizie de a închide la 18:00 pentru că practic clienţii veneau la 13:30, 14:00 şi la 17:30 toată lumea trebuia să plece. Adică a fost un interval de 4 ore, foarte puţin”, a spus Gabi, manager restaurant, potrivit sursei citate.

Nu rata: Premierul Florin Cîțu a anunțat oficial. Ce reguli trebuie să respecte românii de Înviere

Relaxarea pe litoralul românesc începe de Florii

Mâine, 23 aprilie 2021, se va lua decizia oficială în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Astfel că, în weekendul de Florii, regulile vor fi mai relaxate pe litoral.

“Cu apropierea sărbătorilor este foarte important pentru a determina turiştii poate încă nehotărâţi să încerce un weekend prelungit pe litoral sau minivacanţă”, a afirmat Egevit Aslan, vicepreşedinte FPTR, au scris jurnaliștii de la observatornews.ro.

“Acum, de Florii, aşteptăm ridicarea restricţiilor, hotelul este deschis. Aşteptăm turişti la mare având în vedere că se anunţă vreme bună, soare, sperăm ca lumea să vină, să se bucure pentru prima dată anul acesta de litoral”, amărturisit Sebastian Puzvana, manager hotel.

Turiştii care vor ajunge în weekendul acesta la malul Mării Negre sau în minivacanţa de Paşte vor fi nevoiţi să respecte în continuare regulile de distanţare şi de protecţie. Abia de la 1 iunie obligativitatea purtării măştii pe plajă ar putea fi eliminată.

Citește și: Marea relaxare după 1 iunie! Vor putea românii să renunțe la masca de protecție? “Un pas mai aproape de o viaţă normală”

Sursa foto simbol: pixabay.com/ro