După o vară care a adus temperaturi ridicate și episoade de căldură persistentă, România se pregătește pentru o toamnă cu caracteristici mai apropiate de sezonul estival decât de cel de tranziție. Primele estimări meteorologice indică faptul că, în septembrie, valorile termice vor depăși mediile climatologice specifice perioadei, menținând tendința ultimilor ani de prelungire a verii.
Această evoluție este pusă pe seama schimbărilor climatice, care influențează atât intensitatea, cât și durata fenomenelor meteo. Deși sfârșitul lunii august va păstra o vreme predominant stabilă și caldă, nu sunt excluse complet episoadele de instabilitate, însă acestea vor fi mai rare. Statistic, august este luna cu cele mai multe zile senine și cu cele mai puține furtuni, ceea ce explică și percepția de lună „liniștită” din punct de vedere meteorologic.
În prima parte a lunii septembrie, valorile de temperatură vor fi comparabile cu cele din timpul verii, iar diferența față de mediile multianuale va fi evidentă. Cu toate acestea, fiind vorba de un sezon de tranziție, variațiile de la o zi la alta pot fi mai mari, iar prognozele pe termen scurt vor rămâne esențiale pentru anticiparea schimbărilor bruște.
În paralel, la nivel global, datele arată că verile ultimilor ani se înscriu printre cele mai călduroase din istorie. Vara 2024 a stabilit recorduri atât în România, cât și la nivel planetar. Estimările pentru 2025 indică o clasare în primele locuri ale topului celor mai calde veri, chiar dacă este puțin probabil să depășească valorile extreme înregistrate anul trecut. Luna iunie 2025 a fost deja a doua cea mai caldă din istoria măsurătorilor meteorologice din România, iar iulie s-a situat pe locul cinci în același clasament. În Europa, începutul verii 2025 a fost considerat cel mai fierbinte din înregistrări, iar valurile de căldură persistente au afectat numeroase state.
„Pe finalul lunii august mergem pe aceeași linie cu temperaturi mai ridicate, ceea ce totuși nu exclude și episoade cu instabilitate, dar aceste episoade sunt mai puțin probabile. Climatic vorbind, luna august este luna cu cele mai multe zile însorite și cu cele mai puține zile cu furtuni. E cea mai liniștită lună din an, statistic vorbind. Evident că statistica înseamnă o sinteză a unor intervale mai mari de timp, așa că întotdeauna e bine să verificăm și prognozele pe termene mai scurte, cu anticipație mai mică.”, a spus Roxana Bojariu, potrivit Gândul.
Un efect direct al acestor perioade prelungite de caniculă îl reprezintă creșterea riscului de incendii de vegetație. În Vestul Europei, unele dintre acestea au fost cele mai severe din ultimele decenii, iar condițiile atmosferice actuale le fac mai greu de controlat și favorizează reaprinderea. Chiar dacă multe dintre aceste incendii au cauze umane, mediul tot mai cald și mai uscat le permite să se extindă rapid.
Citește și: Prima țară care va fi evacuată din cauza încălzirii globale. Unde se vor muta localnicii