Se schimbă codul rutier de la 1 august! Este vorba de amenzi

Publicat: 25/07/2018 | 22:08

Este oficial, se schimbă codul rutier de la 1 august! Termenul de 48 de ore de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, în care puteam achita jumătate din amenda contravenţională, se modifică.   Astfel, șoferii vor avea la dispoziție 15 zile pentru a plăti amenzile.

Reglementarea este prevăzută în Legea nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale şi se va aplica din 24 august 2018.  Potrivit legestart.ro, actul normativ modifică art. 16 alin. (1) din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, stabilind în noua formă că: “Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; numele, prenumele, domiciliul și codul numeric personal ale contravenientului, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea împrejurărilor care pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării, în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ; termenul de exercitare a căii de atac și instanța la care se depune plângerea.”

În prezent, termenul este de 48 de ore, iar prin majorarea acestuia se doreşte creșterea încasărilor la buget și degrevarea instanțelor de judecată, care au numeroase cauze privind contestații împotriva sancțiunilor aplicate prin procesele verbale de contravenție.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult