Fostul ministru de finante Sebastian Vladescu este cunoscut ca un barbat cu sarm, care a zdrobit multe inimi. Ministrul care a reusit ridicarea TVA-ului la 24% dovedeste ca are gusturi nu numai pentru femeile frumoase, ci si pentru masinile "de ultima fita". Vladescu a venit la intalnirea cu iubita intr-un Fiat 500 rosu, numai bun pentru a atrage atentia reprezentantelor sexului frumos.
Bugetul de austeritate nu pare sa-l fi afectat pe fostul ministrul de finante Sebastian Vladescu, care a decis sa investeasca intr-o masinuta scumpa, eleganta si cu un consum redus. Finantistul si-a luat un Fiat 500 Abarth, o bijuterie pe patru roti de culoare rosu aprins, care, in ciuda volumului si a puterii reduse, „bate” la pret un SUV modest, adica cam 20.000 de euro. Paparazzii CANCAN l-au fotografiat pe fostul demnitar cand si-a parcat masina la un restaurant din zona Parcului Herastrau, unde si-a asteptat iubita, pe Laura Rotileanu, la o masa. Fericitul cuplu si-a petrecut toata dupa-amiaza impreuna, pentru ca dupa ce au luat pranzul au mai zabovit aproape cinci ore in local, timp in care au studiat mai multe documente. Laura Rotileanu l-a cunoscut pe Sebastian Vladescu cand era sotia omului de afaceri Nicolae Rotileanu, de care a divortat in 2008.