Senatorul Marius Marinescu a fost exclus, ieri, din PD. Intr-un comunicat remis ieri presei, el sustine ca decizia de excludere a fost cauzata de criticile sale cu privire la „tunurile” date la BANCOREX, la afacerile necurate cu asfaltari, borduri, energie si altele. „De cand sunt in PD, nu am facut decat sa semnalez si sa stric afaceri oneroase de miliarde de euro si, in paralel, sa construiesc legi impotriva coruptiei”, declara Marinescu. El se intreaba de ce membrii Biroului Permanent National cu dosare penale pentru fapte de coruptie nu sunt luati la intrebari de Comisia de etica a PD si ce fel de modele reprezinta ei pentru membrii simpli ai partidului. Marinescu mai spune ca pentru unii lideri PD reprezinta doar un paravan in spatele caruia se imbogatesc peste noapte si a carui adevarata doctrina este furtul din banii publici. „Excluderea nu imi va inchide gura, dimpotriva: voi continua sa urmaresc si sa demasc hotiile, indiferent de amenintari, injuraturi sau diversiuni securistice!”, afirma Marinescu, in finalul comunicatului. (D.P.)