Dana Rogoz, mărturisiri terifiante despre lupta cu boala tatălui ei: ”Radu a cărat sânge pentru tatăl meu într-un rucsac, pe motocicletă! M-am simţit ca în Congo”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Dana Rogoz nu poate uita durerea pricinuită de ultimele zile din viaţa tatălui ei! Artista a postat pe blogul personal un mesaj prin intermediul căruia le povesteşte prietenilor ei virtuali modul în care a aflat că părintele ei suferă de o formă severă de leucemie şi a descris lipsurile din sistemul sanitar din România şi gesturile disperate la care a recurs pentru a-şi salva tatăl.
”Am intrat impreuna cu Radu si Andrei, fratii mei, intr-un cabinet foarte mic, impreuna cu 2 medici ai spitalului. Ne-am asezat cuminti pe pat, asteptand verdictul. Am aflat ca tata are una dintre cele mai severe forme de leucemie. Ni s-au comunicat pasii urmatori ai tratamentului, nu si sansele unei vieti mai lungi de cateva luni de zile sau chiar ani de zile, asa cum speram in mintea mea, exact in acele momente. Tot la acea discutie greu de indurat pentru orice ruda care trece prin aceasta situatie, ni s-a mai spus ca: “Si trebuie sa ne ajutati. Avem mare nevoie de sange.” “Sigur”, am raspuns in cor, pe 3 voci. Fratii mei s-au oferit pe loc sa doneze. Au fost in schimb refuzati, caci tatal meu avea nevoie de trombocite. Tot atunci am invatat ca trombocitele se obtin printr-un proces numit “afereza trombocitara”. Adica donatorul sta la un aparat de genul celui de la dializa, prin care se obtine doar masa trombicitara a sangelui. Iar pentru aceasta procedura nu sunt acceptati decat donatori de sange cu experienta, care fac asta constant, pentru ca venele sa reziste interventiei.
Dar in fiecare zi sunam la Institut, apoi verificam informatia si la Fundeni, ca sa ma asigur ca exista sange pentru tatal meu. Mi se spunea ca “Pentru azi avem, speram ca si pentru maine se mai aduna. Pe weekend, in schimb, va fi foarte greu.” Era un stres de la o zi la alta, printre alte griji, desigur.
Intr-una din zile am primit un telefon de la unul dintre medici prin care mi se comunica ca au gasit sange pentru tatal meu la Ploiesti. Doar ca spitalul nu are o masina disponibila, cat sa il aduca la timp, asa ca daca am putea merge noi sa il luam. “Sigur. Cum sa nu. O sa il rog pe sotul meu sa mearga. Dar… nu stiu…nu trebuie transportat intr-un fel anume? Adica nu e un anumit protocol?…”. Mi-a spus ca ar trebui transportat la o anumita temperatura (nu mai tin minte exact intervalul admis de grade Celsius) si parea ca Radu ar putea face asta mergand cu motocicleta dus – intors. Nu exagerez cu nimic. Ni s-a intamplat noua si putea sa i se intample oricui. Radu a carat sange pentru tatal meu intr-un rucsac, pe motocicleta, de la Ploiesti la Bucuresti. Era o situatie urgenta. Incredibila. M-am simtit ca in Congo, dar nu aveam timp pentru ce simt eu. Nici macar nu am dezbatut atunci acea situatie cu ceilalti membri ai familiei. Chiar nu aveam timp pentru asta, aveam altele pe cap si pe suflet”, a scris Dana Rogoz pe blogul personal despre calvarul şi disperarea trăite în perioada în care încerca disperată să-i salveze viaţa tatălui ei.