Simona Halep, declarații despre momentul retragerii. Ce turneu important așteaptă tenismena

Simona Halep, declarații despre momentul retragerii. Ce turneu important așteaptă tenismena
Simona Halep, declarații despre momentul retragerii. Ce turneu important așteaptă tenismena

Simona Halep se pregătește de turneul de la Miami, dar înainte de asta, tenismena a făcut câteva declarații. Ocupanta locului 3 WTA a explicat motivele pentru care anul acesta va participa la US OPEN, dar și când se va retrage din tenis. 

Sportiva s-a refăcut după accidentarea suferită la spate, care a ținut-o în afara competiției timp de cinci săptămâni și se pregătește să revină pe teren, la Miami Open. Se pare că cel care a convins-o să revină în competiție a fost Darren, căci turneul de la Miami e unul bun.

„Mă duc la Miami. O să plec săptămâna viitoare. Îmi doresc tare mult să pot face câteva meciuri bune, pentru că am nevoie de meciuri oficiale. Am avut acum, din nou, o lună de pauză. Vreau să joc bine, vreau să fiu atentă pe ce am de făcut pe teren.

Pe hard nu e ușor, mai ales în America, unde multe fete sunt acomodate deja, se antrenează acolo.Mă duc acolo cu multă încredere. Un rol important în luarea acestei decizii l-a avut Darren. A vrut foarte mult să joc la Miami pentru că e un turneu bun”, a spus Simona Halep pentru Digi TV.

CITEȘTE ȘI DE CE SIMONA HALEP A FOST VACCINATĂ CU SERUL PFIZER? EXPLICAȚIILE MEDICULUI VALERIU GHEORGHIȚĂ

Simona Halep, despre retragere: „Planul e să joc la Olimpiada din 2024”

Constănțeanca a decis să participe și la US OPEN, deși anul trecut a refuzat să participe la acest turneu. În apărarea ei, Simona Halep susține că anul acesta se simte mult mai în siguranță mai ales că a avut Covid-19 și s-a și vaccinat.

„La US Open nu m-am dus, am renunțat din teamă. Recunosc! Acum am și luat virusul, am și vaccinul, așa că totuși sunt un pic mai safe decât în august, când s-a jucat US Open”, a explicat Simona Halep.

Totodată, sportiva a vorbit și despre momentul retragerii și a fost foarte categorică.

” Planul meu e să joc la Olimpiada din 2024. Eu sper să fiu fizic foarte bine și să am o șansă în plus să câștig pentru țară ceva”, a spus pentru sursa citată Simona Halep.

VEZI ȘI IMAGINI SUPERBE: SIMONA HALEP ȘI TONI, TARE FERICIȚI ÎMPREUNĂ

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Click.ro
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Digi 24
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Primul mesaj al Cristelei Georgescu după arestarea soțului său, Călin Georgescu
Digi24
Primul mesaj al Cristelei Georgescu după arestarea soțului său, Călin Georgescu
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
Promotor.ro
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Gandul.ro
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!