Nicio sansa n-a avut un barbat care astepta ieri autobuzul intr-o statie in fata unui BMW.
Scena terifianta, ieri, pe strada Mircea cel Batran, din Constanta. Vasile Lubacu, de 71 de ani, a fost facut una cu pamantul de soferul unui BMW care circula cu viteza. Victima se afla in statia de autobuz si, intr-o fractiune de secunda, bolidul a spulberat-o pe trotuar. Potrivit martorilor, conducatorul auto, Radu Popescu, de 25 de ani, a coborat si a incercat sa dispara. Nu a apucat sa ajunga foarte departe, pentru ca, la mica distanta de locul in care luase viata omului, a fost prins de un jandarm care tocmai iesise din tura. Radu Popescu a fost predat lucratorilor de la Politia Rutiera, iar in urma testarii cu etilotestul s-a constatat ca tanarul care a provocat tragedia avea o concentratie de 0,43 mg alcool pur in aerul expirat. Soferul petrecuse intr-un club si se urcase la volan cu bautura in nas.