Acasă » Știri » Șogori în club! Menage à quatre-ul care a făcut Bucureștiul să râdă: Chivu și Tudor Vasile și-au schimbat gagicile ca pe CD-uri

Șogori în club! Menage à quatre-ul care a făcut Bucureștiul să râdă: Chivu și Tudor Vasile și-au schimbat gagicile ca pe CD-uri

De: Paul Hangerli 02/02/2026 | 23:10
Șogori în club! Menage à quatre-ul care a făcut Bucureștiul să râdă: Chivu și Tudor Vasile și-au schimbat gagicile ca pe CD-uri
Andreea Raicu și Tudor Vasile, sursa- arhiva CANCAN.RO

În arhiva CANCAN.RO nu găsești doar poze, găsești epoci. Una dintre ele ne-a prins într-o dimineață la cafea, râzând ca la bancurile bune: un menage à quatre monden, de București anii 2000, cu Cristi Chivu, Tudor Vasile, Andreea Raicu și Maria Marinescu. Au fost iubiri, despărțiri, recombinări și mult „hai că merge”. Ce-a ieșit? O telenovelă de club care a făcut tot orașul să chicotească.

Poza din 2004 care ne-a pornit râsul

În fotografia noastră, dintr-un club bucureștean, Andreea Raicu și Tudor Vasile sunt proaspăt combinați. Muzică tare, party, zâmbete spre cameră. Andreea pare fericită, cu rănile încă proaspete după despărțirea de Cristi Chivu. Tudor e relaxat, ușor detașat, genul „eh, încă una la catastif”. Se bea Cuba Libre, merge în prag de Sărbători căci poza este făcută undeva prin decembrie. În cadru mai apare un prieten neidentificat, martor tăcut la un episod de istorie mondenă.

Cum s-a ajuns aici? Schimb de gagici, nivel expert

Pe scurt și pe bune, cum vorbesc fetele la cafea. Fatăăă, Andreea Raicu fusese combinată  cu Cristi Chivu. Relație frumoasă o plimba peste tot, iubire mare, dar distanța…Și Maria Marinescu!  Tudor Vasile fusese cu Maria Marinescu. Fată și Maria Marinescu i-a dat papucii lu ăla, lu Tudor că l-a agățat pă Chivu și a lăsat-o pă Andreea fără el. Raicu ce să facă și ea, s-a combinat cu Tudor care fusese cu Maria care i-o luase Chivu. Cuma câștigătorii cu câștigătorii și pierzătorii între ei.

C-așa-i frumos! Dacă el gustă din ce-am avut eu, gust și eu din ce-a avut el. În limbaj ardelenesc, Cristi și Tudor au devenit șogori. Cumnați sentimentali, legați prin foste iubiri. Bucureștiul a râs, presa a scris, cluburile au ținut minte.

Răzbunare sau pur și simplu distracție?

S-a speculat mult: a fost răzbunare? a fost doar amuzament? o fi fost „hai să vedem ce iese”? Nici azi nu știm sigur. Cert e că relația Andreea–Tudor a venit într-un moment complicat pentru amândoi. Foștii lor erau împreună, apăreau peste tot, iar presa punea sare pe rană. O consolare reciprocă, poate. O joacă, sigur.

Căutând prin presa vremii, am dat peste episoade care explică parțial personajul Tudor. La 17 ani, Tudor Vasile ajunge la Poliție pentru pocnitori. Vecinul Corneliu Vadim Tudor îl reclamă personal. „Speriat de bombe”, Vadim sună, Poliția convoacă. Probabil Tudor, fiul adversarului politic al lui CV, s-a gândit să îi dea o mână de ajutor băiețesc tatălui și a aruncat cu petarde în curte la CV. Ăla s-a enervat, nici nu era greu. România anilor ’90, doamnelor și domnilor.

N-a trecut mult și lucrurile au devenit mai serioase. De la joaca cu petarde, s-a ajuns la acuzații grave: un caz cu recuperatori, carding pe Internet, amenințări și o răpire „à la SPP”. Prietenul Luca Pintilie, colete din SUA, 1.200 de dolari, casete audio, agenți SPP împrumutați „pentru un favor”, drum până la Cotroceni. Tudor a negat implicarea directă, a recunoscut doar „ajutorul”. Presa a explodat. Bucureștiul a comentat.

Andreea Raicu și Tudor Vasile, sursa- arhiva CANCAN.RO

Despărțirea, discretă ca finalul de sezon

După câteva luni de la momentul fotografiei, Andreea Raicu și Tudor Vasile se despart. Fără scandal public, fără declarații acide. Andreea vorbește despre viața personală ca despre ceva ce nu se programează, nu se forțează. Confirmă, elegant, că e singură și că „jumătatea” ei va veni când trebuie. Nu a venit încă nici până azi.

Ca în orice telenovelă bună, apare și personajul surpriză. O blondă, Sofi, declară că ea ar fi femeia cu care Tudor a înșelat-o pe Andreea. Boom! Tudor iese public, rar pentru el, și spune clar: „Pure invenții”. Recomandarea lui? „Să se uite în oglindă înainte de a scorni povești de dragoste inexistente.” Amenință cu justiția, vorbește despre „15 minute de celebritate” și apără totuși numele Andreei.

De ce am râs toată dimineața la poza asta?

Pentru că spune totul despre Bucureștiul anilor 2000. Un oraș mic, aceleași nume, aceleași cluburi, aceleași iubiri care se rotesc. Pentru că ne arată că, înainte de Instagram și stories, telenovelele se trăiau live, pe ringul de dans. Și pentru că, uneori, realitatea e mai haioasă decât orice scenariu.

Un menage à quatre, niște șogori sentimentali, multă cafea și o dimineață mai veselă la redacție. Mulțumim, arhivă. Ai fost generoasă.

CITEȘTE ȘI: Romanță printre nămeți cu o prințesă necunoscută! Vladimir Drăghia, surprins într-o poveste de iarnă ca-n filmele anilor 2000

Recomandarea video

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×