Someri pe bani mai putini, de la 1 ianuarie

Someri pe bani mai putini, de la 1 ianuarie

O ordonanta de urgenta a Guvernului, care va intra in vigoare de la 1 ianuarie, va duce la reducerea indemnizatiei de somaj la 75% din valoarea indicatorului social de referinta, de 500 de lei, pentru cei care au cotizat cel putin un an. Astfel, cei care au ramas fara slujba nu vor mai primi ajutorul raportat la salariul minim pe economie, majorat la 670 de lei. La suma rezultata se va adauga, ca si in prezent, un procent cuprins intre 3 si 10% din media salariului brut pe ultimele 12 luni, in functie de stagiul de cotizare. De asemenea, absolventii institutiilor de invatamant care beneficiaza de indemnizatie de somaj vor lua un ajutor de 50% din valoarea indicatorului social de referinta, si nu jumatate din salariul minim, ca in prezent. Masura a fost luata pentru a nu se ajunge la dificultati in ceea ce priveste organizarea programelor de formare profesionala si a asigurarii drepturilor somerilor. In functie de stagiul de cotizare, indemnizatia se va acorda pe perioade stabilite diferentiat, intre 6 si 12 luni. schimbare. Din pacate, ajutorul de somaj va fi acordat pe o perioada cuprinsa intre 6 luni si 1 an Somerii care vor refuza sa participe la cursurile de formare profesionala sau refuza un post, indiferent cat de departe ar fi de domiciliul lor, vor pierde totul. Conform legii, de anul viitor acestia nu vor mai beneficia de nicio indemnizatie.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Prosport.ro
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cu cât vinde tenorul-fermier Vlad Miriță un porc de 140 kg, de Crăciun? La ce preț sunt „adidașii” pentru piftie
Click.ro
Cu cât vinde tenorul-fermier Vlad Miriță un porc de 140 kg, de Crăciun? La ce preț sunt „adidașii” pentru piftie
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
Digi 24
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Digi24
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
go4it.ro
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, intervine în criza politică și anunță moțiune pentru dărâmanrea guvernului Tusk. Cine ar putea să îi ia locul
Gandul.ro
Fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, intervine în criza politică și anunță moțiune pentru dărâmanrea guvernului Tusk. Cine ar putea să îi ia locul
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani