„Talpi” la obtinerea de credite

Reportaj
"Talpi" la obtinerea de credite

SOLUTIE. Cei care nu pot plati creditele majorate pot cere reesalonarea ratelor prevazute in contract Din mers. Imprumuturile se vor scumpi si vor fi majorate inclusiv ratele creditelor deja acordate Arpad Dobre Romanii se vor imprumuta tot mai greu, iar numarul rau-platnicilor ar putea creste, odata cu scumpirea creditelor. Acest lucru este iminent, deoarece Banca Nationala a Romaniei a majorat dobanda de politica monetara cu o jumatate de punct procentual, de la 7,5% la 8% pe an, tocmai pentru a tempera consumul pe datorie si apetitul romanilor pentru credite. Drept urmare, bancile vor lua masuri, la fel ca si la majorarea precedenta a BNR (octombrie 2007), si vor majora dobanzile la depozite si credite, fie ca este vorba de cele in lei sau cele in valuta. In plus, la creditele deja acordate, ratele ar putea fi majorate consistent de la o luna la alta, in cazul imprumuturilor cu dobanda variabila. Daca dobanda creste cu doar o jumatate de punct procentual, cei care au luat credite imobiliare pe 20 de ani, de exemplu, ar putea fi obligati sa achite o rata cu peste 60 de euro mai mare fata de cea platita in prezent. Daca majorarea impusa de banca va creeaza un disconfort financiar, puteti cere reesalonarea ratelor pe o perioada mai mare de timp. Sa zicem ca ati luat un credit ipotecar/imobiliar de 100.000 de euro, pe 20 de ani, cu o dobanda nominala variabila de 8,23% pe an. Desi costurile difera de la o banca la alta, rata la un astfel de credit este de aproximativ 850 de euro pe luna. Daca banca decide majorarea dobanzii nominale variabile cu doar 0,6 puncte procentuale, pana la 8,83% pe an, rata ar putea creste „lejer” cu peste 60 de euro lunar, ajungand la peste 900 de euro/luna pentru un credit de 100.000 de euro pe 20 de ani.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Dida Drăgan, la 80 de ani! De ce se îmbracă în negru și marile dezamăgiri în dragoste: „Am ales pe cine nu trebuia”
Click.ro
Dida Drăgan, la 80 de ani! De ce se îmbracă în negru și marile dezamăgiri în dragoste: „Am ales pe cine nu trebuia”
Șeful diplomației poloneze: NATO ar învinge rapid Rusia „dacă ne-ar ataca și ne-am da jos mănușile”. Reacția Moscovei
Digi 24
Șeful diplomației poloneze: NATO ar învinge rapid Rusia „dacă ne-ar ataca și ne-am da jos mănușile”. Reacția Moscovei
Care este a zecea țară europeană care intră sub umbrela nucleară a Franţei
Digi24
Care este a zecea țară europeană care intră sub umbrela nucleară a Franţei
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Singurul actor cu care Morgan Freeman a refuzat să lucreze
go4it.ro
Singurul actor cu care Morgan Freeman a refuzat să lucreze
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Cine este politicianul pe care partidul lui Zelenski l-ar vrea în funcția de procuror general al Ucrainei
Gandul.ro
Cine este politicianul pe care partidul lui Zelenski l-ar vrea în funcția de procuror general al Ucrainei
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!