Tătarul și gimnasta de aur. Povestea unei iubiri sportive: Anca Surdu, medaliata lui Denis Alibec

Denis Alibec, „Tătarul” fotbalului românesc, închide capitolul FCSB și se întoarce pe litoral. A plecat de la roș-albaștri și a semnat cu Farul Constanța. În spatele acestui acasă reîncărcat de emoție e o femeie cu un drum de campioană: Anca Surdu, dublă campioană mondială la gimnastică aerobică, o sportivă crescută tot lângă mare, între disciplină și grație.

Farul, întoarcerea acasă: un nou început pentru Alibec

Mutarea lui Alibec la Farul vine după o perioadă în care, la FCSB, n-a mai fost vârful principal, ci mai degrabă o soluție de rotație. În Superliga 2025/2026, a adunat 7 apariții și 154 de minute, cu doar un meci ca titular (conform statisticilor de sezon).
În ianuarie 2026,  a prins doar 25 de minute în cele trei meciuri jucate de FCSB în 2026, semn clar că nu mai intra în planul imediat.

Așa că revenirea la Constanța e și o resetare. Mai puțină agitație, mai mult aer de mare, mai mult „acolo de unde a plecat”.

Anca Surdu, copilul care nu putea sta locului

Anca Surdu, născută la 13 martie 1991, la Constanța, este una dintre cele mai valoroase reprezentante ale gimnasticii aerobice românești. Fostă sportivă de performanță, ea și-a construit palmaresul în ani de muncă la nivel înalt, devenind dublă campioană mondială în probele de trio și grup, rezultate care i-au adus recunoaștere internațională și un statut solid în sportul românesc.

În povestea Ancăi, sportul nu a apărut ca un hobby, ci ca o necesitate. Ea însăși spune că era atât de energică încât făcea tumbe prin casă, se dădea peste cap pe canapea și mai spărgea obiecte „din exces de viață”. Așa a început totul. Părinții au văzut firea ei activă, iar mama a dus-o la gimnastică la Constanța, de foarte mică.

A intrat în sală pe la 4 ani, apoi, în adolescență, și-a găsit „ramura inimii”: gimnastica aerobică. Spune că s-a îndrăgostit de muzică, de sincron, de partea artistică – și că acolo atuurile ei-ureche muzicală, grație, ritm, au contat enorm.

Marea din copilărie- nu vacanță, ci antrenament

Un detaliu superb, de pus în ramă. Pentru mulți, marea înseamnă libertate. Pentru Anca, prima amintire puternică legată de litoral este antrenamentul. Alergări dimineața devreme pe plajă, exerciții de respirație și apnee, muncă. Și chiar dacă atunci era un chin să se trezească, azi își amintește cu drag.
De aici vine și contrastul care o face atât de romantică în sensul bun. Are în ea și soarele, și disciplina.

15 ani, București și visul care nu negociază

La 15 ani s-a mutat la București pentru lot. Au urmat greutățile. Familie departe, program strict, cantonament, două antrenamente pe zi. Dar sportul a fost mai important decât toate. Când a fost selectată, „n-a mai contat nimic altceva decât să lupte pentru vis”.
Asta este fibra din care se construiește o campioană: nu drama, ci direcția.

„Cea mai fericită am fost când am luat aurul la Mondial”

Anca vorbește despre aurul mondial ca despre momentul în care n-a mai putut să-și gestioneze emoțiile. A alergat prin sală când a văzut rezultatul, a plâns pe podium. Și a amintit de imn — genul de amintire care rămâne pentru totdeauna.
Și încă un detaliu care merită subliniat în portretul ei: spune că bucuria în sportul de performanță e scurtă, pentru că imediat te gândești la următorul concurs. Acesta este motivul pentru care aurul câștigat de ea a fost confirmarea unui drum.

Exatlon, lecția dură

A intrat în Exatlon atrasă de competiție, o decizie spontană. A ieșit însă mai repede decât și-ar fi dorit din cauza problemelor medicale (o problemă dermatologică agravată de soare).

„A fost o decizie luată aproape de pe o zi pe alta. M-a atras competiția, spiritul acela pe care nu-l mai simțisem de mult.”

Retragerea nu a fost un abandon, ci mai degrabă o alegere lucidă. Iar concluzia ei a fost una extrem de matură. Aatunci când ai câștigat aurul nu mai trebuie să demonstrezi nimic nimănui.

Anca de azi: asumată, împăcată, prezentă

După sportul de performanță, Anca a rămas în zona mișcării, dar într-o formă echilibrată: fitness, wellness, nutriție, inspirație pentru alții, cursuri și exerciții online.
„Sunt într-o etapă în care încerc să mă bucur de prezent și de momentele mici ale vieții. De cele mai mari m-am bucurat deja.”
Când este întrebată cum se descrie acum, răspunsul este simplu. Asumată și împăcată, un lucru destul de rar în ziua de azi. Dacă Anca de acum 15 ani ar vedea-o pe cea de astăzi probabil că s-ar bucura pentru ea și că a reușit aproape tot ce și-a propus.

Iubirea lor? Discretă, cu fair-play, ca între sportivi

Anca nu pare deloc genul care trăiește pentru titlul de „iubita lui”. Într-un interviu spune clar că nu s-a gândit la valul de atenție, că nu-i place expunerea și că a rămas ancorată în normal. Despre Denis, recunoaște că a avut perioade mai tumultoase, dar îl vede „liniștit, împăcat” și orientat spre obiective.

Pentru Denis Alibec, întoarcerea la Farul este șansa unui nou capitol, într-un loc care nu cere explicații. Pentru Anca Surdu, prezentul este despre echilibru, asumare și liniștea de după o carieră trăită la intensitate maximă.
Nu își expun începutul, nu își strigă iubirea și nu își transformă trecutul în spectacol. Tocmai de aceea, povestea pare să funcționeze.

CITEȘTE ȘI:  Katja Kuhne nu e un accesoriu de fotbalist. E o poveste întreagă

Cătălina Bancu, misterioasa soție a căpitanului din Bănie