Te-ai întors în România, după ce ai muncit în străinătate? Ce trebuie să faci pentru a beneficia, din nou, de servicii medicale

Publicat: 25/07/2023 | 23:58
Românii întorși în țară pot primi servicii medicale / Sursă foto: Pexels

Zilele acestea, purtătorul de cuvânt al Casei de Asigurări Constanța a acordat un interviu în care a spus ce trebuie să facă românii întorși în țară, pentru a primi servicii medicale. Aurelia Rădoi a lămurit atât procedura, cât și ce beneficii pot avea cetățenii, chiar dacă nu sunt asigurați. 

Nu mai puțin de 8 milioane de români au plecat din țară, ducând România pe locul 2, la nivel mondial, în topul emigrației. Campioana la acest capitol este Siria, dar locuitorii de acolo fug de război, în timp ce ai noștri fug de sărăcie. După ani de muncă peste hotare, se întorc, de cele mai multe ori, acasă. În acel moment, trebuie să-și rezolve și sănătatea, dar mulți nu știu care este, de fapt, procedura.

Se pot înscrie românii la medicul de familie, dacă abia s-au întors în țară?

Purtătorul de cuvânt al Casei de Asigurări Constanța a lămurit această situație, spunând că nu este nevoie decât de buletin pentru a putea avea medic de familie. Nu este nevoie neapărat de asigurare medicală, dar în lipsa ei, cetățenii vor beneficia de un pachet de bază de servicii care pot fi decontate de către stat.

„Da. Se pot înscrie la un medic de familie în baza buletinului de identitate. O pot face chiar dacă nu sunt asigurați, deoarece și persoanele neasigurate la sistemul de sănătate beneficiază de un pachet de bază, care cuprinde servicii medicale, urgențele, servicii de îngrijire a sănătății, medicina primară.

În ceea ce privește medicina de familie, pentru persoanele neasigurate cuprinde aproximativ aceleași servicii ca și pentru persoanele asigurate. Diferența constă în următoarele: atunci când are nevoie de analize de laborator, o persoană neasigurată le va plăti. La fel medicamentele nu sunt compensate”, a declarat Aurelia Rădoi pentru Știri Diaspora.

(CITEȘTE ȘI: Marcel Ciolacu, prima vizită în străinătate ca premier al României. Unde se deplasează DE URGENȚĂ șeful Executivului)

Cum să ai asigurare de sănătate, dacă nu ai loc de muncă

În cazul în care nu ai reușit să te angajezi, există posibilitatea în care să plătești 1.800 de lei pe an și să beneficiezi de asigurare medicală și fără carte de muncă. Suma va fi depusă la ANAF.

„Dacă o persoană se întoarce în țară și se angajează, devine asigurată la sistemul de sănătate. Dacă nu s-a angajat, dar dorește să fie asigurată la sistemul de sănătate din România, persoana respectivă poate merge la ANAF, completează o declarație prin care se obligă să plătească timp de un an o contribuție egală cu 10% din șase salarii minime pe economie, adică 1.800 de lei pe an, o sumă mult mai mică decât o spitalizare de 3 zile”, a completat Aurelia Rădoi, pentru sursa citată anterior.

(CITEȘTE ȘI: Veste uriașă pentru toți românii plecați la muncă în străinătate. Este lege începând de miercuri, 19 iulie)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult