Theo Rose își dorește trei copii: ”Chiar mă văd mamă!”

Theo Rose își dorește trei copii: ”Chiar mă văd mamă!”

Theo Rose este pregătită să devină mămică pentru prima dată? Artista se iubește cu Alex Leonte, nepotul lui nea Mărin, și relația lor se pare că este cât se poate de serioasă. Iată ce planuri de viitor are artista! 

Theo Rose își dorește trei copii

De aproape 5 ani Theo Rose și Alex trăiesc o frumoasă poveste de dragoste. Deși în trecut a declarat că nu se gândește la o posibilă căsnicie, se pare că lucrurile au evoluat între cei doi, iar gândurile serioase au apărut mai devreme decât se aștepta oricine. Artista se vede mireasă, mămică, însă consideră că este prea devreme pentru pasul cel mare:

(VEZI ȘI:CE HAIOASĂ E THEO ROSE! A PLECAT DE LA SALĂ CU BISCUITUL ÎN GURĂ ȘI CU OCHII PE TELEFON)

„Imi doresc cel puțin trei copii. Chiar mă văd mamă. Mai stau, mai aștept pentru ca este prea devreme momentan.”, a precizat Theo Rose în cadrul unei emsiuni TV.

Theo Rose se iubește de ceva timp cu nepotul lui nea Mărin, Alex Leonte, iar cei doi par foarte fericiți împreună. Ei s-au mutat în același apartament, la scurt timp după ce și-au consolidat relația de iubire. Alex o însoțește destul de des la concertele pe care le are și îi este alături în orice moment.

Theo Rose a declarat în urmă cu ceva timp că atunci când va avea posibilitatea financiară, va face și nunta:

(VEZI ȘI:THEO ROSE, DEZVĂLUIRI HILARE: ”L-AM MOZOLIT PE BĂIATUL ĂLA ACOLO, N-A MAI ȘTIUT DE CAPUL LUI”)

”Nu am fost cerută! Locuiesc cu același om de aproape cinci ani. Nici nu cred că ar mai fi cazul. Prețuiesc căsătoria. E un legământ special pe care îl faci când ești convins de faptul că îți dorești o viață întreagă alături de persoana de lângă tine. Te sperie căsătoria atunci când nu ai o convingere în sensul ăsta. Eu mi-am dat timp să înțeleg ce trăiesc, ce vreau, ce caut. Nimic nu mă poate presa să fac un pas atât de important”, a declarat Theo Rose, în urmă cu scurt timp pentru viva.ro.

Sursa foto: Arhivă CANCAN

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
Simona Halep, cadou pentru Cătălin Botezatu: „Te iubesc pentru tot”
Prosport.ro
Simona Halep, cadou pentru Cătălin Botezatu: „Te iubesc pentru tot”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Laufer, la capătul puterilor. Ce se întâmplă în familia ei: „Este foarte complicat”
Click.ro
Alina Laufer, la capătul puterilor. Ce se întâmplă în familia ei: „Este foarte complicat”
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
Digi 24
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
O româncă și partenerul ei au fost uciși în Portugalia. Trupurile, ascunse într-o cisternă de apă. Cine este principalul suspect
Digi24
O româncă și partenerul ei au fost uciși în Portugalia. Trupurile, ascunse într-o cisternă de apă. Cine este principalul suspect
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
Promotor.ro
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
go4it.ro
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit teleportarea!
Descopera.ro
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit teleportarea!
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Ciprian Ciucu anunță că PNL nu poate asigura o majoritate pentru Siegfried Mureșan dacă va fi nominalizat de Nicușor Dan. Ciucu susține și că PSD-ului îi lipsesc „20-22 de voturi, cu tot cu voturile UDMR” și că ar negocia cu AUR. Nici PNL nu exclude „voturi conjuncturale” de la AUR pentru trecerea unui guvern
Gandul.ro

Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
Mediafax Italia
Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani
Mediafax Spania
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani