Ți se face pielea de găină! Care a fost ultimul mesaj postat de Stephan Pelger

Publicat: 10/06/2023 | 15:45
Stephan Pelger a lăsat un ultim mesaj / Sursă foto: Facebook

Pe data de 8 iunie 2023, Stephan Pelger a fost găsit fără suflare în atelierul său din Capitală. Designerul avea doar 44 de ani, dar un sfert din viață i-a fost „mâncat” de depresie. Semnele ce indicau starea avansată de suferință se puteau vedea și în postările sale, mai ales în ultimul mesaj pe care l-a transmis, dar puțini au avut cum să-l înțeleagă.

Stephan Pelger a ajuns, zilele acestea, la capătul puterilor. A pierdut lupta cu depresia, insomnia și problemele financiare. Singura variantă pe care a mai putut să o vadă, după ani de tratamente, zeci de pastile, vizite la specialiști și doctori, a fost să-și curme singur soarta.

Cu doar câteva ore înainte să-și ia viața, Stephan Pelger a postat, pe rețelele de socializare, ultimul său mesaj:

„La mulți ani, tată! Ne este dor de tine. Îmi este foarte dor de tine”

Din postarea cu poze alb-negru, în care apare alături de părintele său, se poate vedea clar că dorul de tată accentuase și mai tare depresia care îl măcina de la vârsta de 10 ani.

Ultimul mesaj al lui Stephan Pelger / Sursă foto: Facebook

Ce a apărut pe contul lui Stephan Pelger

La doar câteva ore după ce s-a aflat faptul că Stephan Pelger și-a pus capăt zilelor, pagina sa oficială de Facebook a trecut la varianta „in memoriam”. Cei care vor să-i viziteze profilul vor vedea scris:

„In memoriam Stephan Pelger. Sperăm că aceia care l-am iubit pe Pelger vor găsi alinare vizitându-i profilul pentru a-și aminti de el și pentru a-l comemora”

Contul de Facebook al lui Stephan Pelger

Trăia cu depresie de la vârsta de 10 ani

Stephan Pelger strălucea în lumina refectoarelor, crea rochii superbe și era apreciat de o mulțime de vedete. Inclusiv pe Carmen Iohannis a „îmbrăcat-o” de multe ori. Părea vesel, dar adevărul din sufletul său era cu totul altul. Abia acum doi ani a spus că suferă de depresie, un subiect sensibil în România.

„Sufăr de depresie de la 10 ani. Prima dată am fost într-un centru de psihiatrie la 10 ani, la noi în România. După care la 21 de ani la Viena, după care la 34 la Munchen. (…) Este un subiect taboo. Nimeni nu vorbește de depresie, de singurătate”.

Nu doar depresia îl măcina, ci și insomnia. Avea și probleme financiare, așa cum a precizat Cătălin Botezatu pentru CANCAN.RO, dar nimeni nu poate ști, cu exactitate, ce l-a împins spre acest gest.

(CITEȘTE ȘI: Cosmin Ailincă, patronul restaurantului în care Stephan Pelger și-a petrecut ultimele ore din viață, rupe tăcerea! Ce i-a promis designerul înainte să-și pună capăt zilelor)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult