Tot ce nu ai stiut despre Victor Ponta. Radiografia celor 13 ani de cand se afla pe scena politica

Asa incepe descrierea pe care revista Q magazine i-o face primului ministru. Intr-un editorial amplu, Nora Noapte prezinta pas cu pas fiecare etapa din viata lui Victor Ponta, acordand o mare atentie detaliilor.

„De la primele amintiri ale adolescentului căruia mama sa i-a atras atenţia că el va trebui să se îngrijească de familie şi până la mândria politicianului care a prezentat recent în public figura redescoperită a străbunicului său, sublocotenentul Gheorghe Ponta, care a luptat în Primul Război Mondial alături de ostaşii români, familia este cheia de boltă a explicitării istoriei sale personale.

Un procuror român la Direcţia Naţională Anti-Mafia din Roma

Drumul său a avut de la început o ambiţioasă pantă ascendentă, absolventul de Drept ajungând, după câţiva ani în Procuratură, să fie numit şef al Corpului de Control al Primului-Ministru. Un rol decisiv în acest sens l-au avut cu siguranţă experienţa acumulată între 1995 şi 2001 în Procuratură, dar mai ales specializarea în combaterea fraudei economice, financiare şi a spălării de bani. Victor Ponta a fost, alături de procurorul Gheorghe Mocuţa, unul din cei doi procurori români care au efectuat un stagiu de trei luni la Direcţia Naţională Anti-Mafia – la sediul central din Roma – „în cadrul celei mai prestigioase instituţii de combatere a crimei organizate din lume”, cum afirmă el însuşi.

Accesul la acest stagiu a fost condiţionat printr-un curs de drept penal internaţional la Universitatea din Catania, în martie-iunie 2000, respectiv „Corso di Formazione Avanzata in Cooperazione Giudiziaria e Spazio Giuridico Europeo in Materia Penale”, care s-a finalizat cu o lucrare scrisă, precum şi cu un calificativ. După mai bine de 12 ani, acest detaliu al formării sale profesionale a fost atât de contestat şi va deveni ţinta atâtor dezinformări încât fostul procuror a fost nevoit să facă publică diploma obţinută în Catania.

Ca şef al Corpului de Control al Primului-Ministru s-a făcut remarcat prin „curajul politic”, dar renunţă la procuratură pentru a deveni din 2004 unul dintre cei mai tineri parlamentari români, ca deputat de Gorj. Acest record avea să fie desăvârşit mai târziu, în mai 2012, când Victor Ponta a devenit cel mai tânăr prim-ministru din istoria României.

Copilotul Ponta a turat motoarele în PSD

Dar ascensiunea sa nu a fost ferită de dificultăţi şi nu a fost prevăzută sau apreciată de la bun început. În 2010, când a câştigat preşedinţia PSD cu programul „România Corectă”, centrat pe mesajul de înnoire, dinamism şi reconstruirea identităţii partidului, nu au fost puţini cei care au crezut că tânărul ajuns preşedinte al celei mai mari şi mai puternice formaţiuni de stânga din România nu-şi va putea impune autoritatea şi cu atât mai puţin va putea reforma PSD. După doar doi ani, în timpul mandatului său, PSD reobţinea funcţia de premier, după opt ani. Ca preşedinte al PSD a reuşit în 2011 o performanţă de necrezut. PSD s-a aliat cu cel mai mare adversar al său, PNL, şi împreună cu PC au reuşit prima răsturnare de guvern prin moţiune de cenzură din istoria imediată a României. Victor Ponta a devenit copreşedinte al Uniunii Social Liberale (USL). În acelaşi an de graţie 2012, la câteva luni distanţă, în august, Victor Ponta devenea vicepreşedintele Internaţionalei Socialiste, asigurând astfel relansarea prezenţei externe a PSD şi, în calitate de prim-ministru al României, a întărit relaţiile cu state europene puternice, conduse de administraţii social-democrate.

Care poate fi explicaţia unei astfel de ascensiuni remarcabile şi prin ce miracol liderul tânăr al unui partid asediat a reuşit ca, în loc să-i fie contestată autoritatea, să-şi regrupeze colegii şi să genereze coeziunea cândva legendară a PSD?

Un model politic

Politicianul Victor Ponta a fost beneficiarul unei perioade de debut faste. Adversarii săi l-au subestimat constant, considerându-l un tânăr cu o doză certă de ambiţie profesională, dar cu preocupări mai degrabă sportive şi fără consecvenţa şi rezistenţa necesare unei ascensiuni politice atât de abrupte.

Deşi un bărbat ajuns la 40 de ani nu mai poate fi considerat tânăr, în politica autohtonă aceasta a fost până acum considerată vârsta adolescenţei şi discipolatului. Situaţia este oarecum alta astăzi. În numai doi ani de guvernare, a scăzut dramatic vârsta medie în Guvernul României.

Ponta a schimbat paradigma guvernamentală şi criticile la adresa sa s-au ciocnit ca de un zid de revirimentul economiei româneşti: în timp ce în ţară a continuat rectificarea măsurilor impopulare care au contribuit la succesul electoral din 2012, din străinătate, rând pe rând, tot mai multe publicaţii prestigioase au consemnat rezultatele pozitive care au demarat creşterea economică şi au aliniat România în tripleta economiilor emergente din Est, alături de Polonia şi Ungaria. Nu doar vârsta sa a fost un element de derută. Pe fondul acesteia, adversarii săi nu l-au luat la început în serios, după care nu i-au înţeles sau nu au ştiut să-i interpreteze algoritmul şi modelul politic. Ani de zile, în baza unei vagi asemănări, Victor Ponta a fost numit, cu ironie, de adversarii săi, drept „micul Titulescu”.

În tot acest timp, cel care avea să devină cel mai tânăr premier român, cel care avea să reziste unor crize şi atacuri politice majore şi să intre ca favorit în actuala cursă prezidenţială şi-a manifestat deschis admiraţia şi a urmat modelul politic oferit de Tony Blair, cel care a fost din 1997 până pe 27 iunie 2007 prim-ministru al Regatului Unit, din partea Partidului Laburist. Tânărul Victor Ponta a ajuns să-şi împlinească un vis secret când s-a întâlnit prima oară şi a dat mâna cu Blair, iar ulterior, ca reprezentant la vârf al ţării sale, are peste 50 de întâlniri la cel mai înalt nivel, cu lideri din Germania, Franţa, Austria, Italia, Polonia, Spania, UE, SUA, China şi încă multe altele, reuşind astfel să scoată România din izolare chiar din primul an de mandat.

„Eu am fost ales preşedinte al PSD în 2010, mai repede decât îmi imaginasem chiar eu şi mai repede decât îşi imaginase chiar PSD-ul. Într-o dezvoltare normală a partidului, probabil că peste cinci sau zece ani aş fi putut fi lider al partidului. Din păcate, PSD a pierdut două alegeri la rând şi atunci a mers pe ideea unui lider tânăr care schimbă foarte mult în interiorul partidului, care schimbă structural modul de abordare a problemelor, care schimbă mesajul, comunicarea partidului. Dacă vreţi, şi păstrând proporţiile, nu vreau să mi-o iau în cap, cum spune românul, şi Partidul Laburist britanic l-a ales pe cel mai tânăr lider din istorie – Tony Blair –după ce a stat 18 ani în opoziţie, după ce tot au pierdut cu alţi lideri. Nu l-au ales de drag, l-au ales pentru că s-au gândit că asta e soluţia să câştige”, afirma Victor Ponta într-un interviu pentru Agerpres.

Deranjează vechea gardă

Matt Browne, supranumit „strategul liderilor lumii”, cel care timp de 10 ani a fost mâna dreaptă a fostului premier britanic Tony Blair, a lăudat, într-un interviu acordat la Washington, implicarea şi curajul de care Victor Ponta dă dovadă, afirmând că doar prin astfel de acţiuni România îşi poate schimba imaginea în lume. „Faptul că a venit aici, că a stat de vorbă cu Joe Biden… Sunt impresionat de implicarea domnului Ponta. Numai folosind astfel de acţiuni puteţi să schimbaţi felul în care sunteţi priviţi”. O astfel de atitudine faţă de premierul român este extrem de importantă, cu atât mai mult cu cât nu este singulară. Matt Browne este unul dintre oamenii de bază ai Center for American Progress, organizaţie care îl sprijină pe preşedintele american Barack Obama, şi care face lobby şi creează legături între liderii lumii care au o viziune progresistă. Într-un interviu acordat în 2013 pentru Huffington Post, acesta a acuzat eforturile de denigrare a imaginii premierului român şi a explicat că acestea au substrat eminamente politic, pe fondul conflictului pentru reprezentarea României la Consiliul European, Matt Browne fiind de părere că succesul lui Victor Ponta deranjează „vechea gardă”.

Startul pentru viitorul României se dă în noiembrie

Când timpul şi istoria vor şterge detaliile inutile, o retrospectivă lucidă asupra perioadei prezente va sesiza mult mai uşor esenţialul. În momentul de faţă am fi tentaţi să considerăm că în România avem o luptă politică previzibilă, între stânga de factură social-democrată şi dreapta, de orientare populară. Această luptă este însă doar partea văzută a aisbergului. România este, poate, a doua oară în istoria ei recentă la o răscruce. La alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, românii nu vor alege doar preşedintele României. Este un moment de cumpănă, extrem de important, pentru că reprezintă în primul rând un moment de schimbare, de predare de ştafetă între generaţii.

Românii vor alege între promovarea unui model nou, al politicienilor tineri, sau continuarea unei linii conservatoare care, adeseori sub pretextul impunerii unei meritocraţii, n-a făcut decât să conserve o gerontocraţie fără viitor. Fost lider al Tineretului Social-Democrat, Victor Ponta a îndrăznit şi a reuşit să-şi transforme vârsta într-un beneficiu evident. Începând cu discursul familiar tinerei generaţii şi până la ideile şi proiectele prin care s-a impus, atât în propriul partid, cât şi în lupta politică, reprezintă progresul şi schimbarea pe care le amintesc din ce în ce mai des românii, când sunt întrebaţi cum văd viitorul naţional. În PSD, de pildă, pentru prima dată în 2012, candidaţii partidului la alegerile locale şi parlamentare au fost desemnaţi în urma sondajelor de opinie. Pentru prima oară în timpul mandatului său s-a impus protecţia mediului ca temă politică explicită, în acest scop fiind relansat în 2011 Forumul Ecologiştilor PSD.

Un aspect foarte important pentru electoratul din România este acela că un candidat tânăr reprezintă o şansă în plus în drumul anevoioasei desprinderi de un trecut traumatizant. Victor Ponta este singurul candidat necomunist cu şanse reale din actuala cursă prezidenţială: fără legătură cu sistemul vechi şi cu educaţia şi formarea profesională realizate după revoluţia din 1989.

Un punct de echilibru între generaţii

Ar fi o simplificare imprudentă să considerăm că enunţarea unui astfel de beneficiu ar reprezenta condiţia suficientă a succesului. Conflictul dintre generaţii nu prezintă doar avantaje, ci poate căpăta un potenţial distructiv, la fel ca orice alt conflict. Din acest punct de vedere, Victor Ponta a ştiut să-şi construiască o imagine echilibrată, de politician progresist care respinge intriga conflictuală devenită o constantă politică a ultimului deceniu. Surprinzător, poate, tânărul Victor Ponta i-a atras de partea sa şi pe cei de vârsta a treia, şi asta nu numai prin măsurile economice rectificatorii, de care aceştia aveau disperată nevoie.

Secretul constă în respectarea unui echilibru delicat: Victor Ponta nu este doar baschetbalistul şi copilotul de raliu, ci şi omul de familie, simpatic, mândru de copiii săi şi secondat de o soţie rafinată, discretă şi cu performanţă proprie în politica europeană. Cu preocupări moderne, liderul social-democrat a ştiut să pună accentul potrivit pe moderaţie şi pe sinceritate. Toate acestea poate sună edulcorat pentru cei nepreveniţi, însă în America sunt considerate core values, valori majore fără a căror promovare intensă victoria electorală este de neconceput. Fără acest echilibru structural, imaginea politicianului ar avea de suferit, iar un candidat tânăr, oricât de energic şi modern s-ar afişa, n-ar reuşi să obţină decât cel mult statutul trecător de vedetă în showbiz.

Strategia unui favorit al cursei prezidenţiale

Acestui echilibru urmărit cu atenţie, candidatul Victor Ponta îi datorează poziţia de favorit al cursei prezidenţiale: ultimele două sondaje îl plasează în fruntea listei, dar ce-i mai important, ca singurul candidat cu potenţial de creştere în eventualitatea celui de-al doilea tur de scrutin. Atât sondajul CSCI, efectuat în intervalul 15-18 septembrie, cât şi rezultatele celui mai recent sondaj SOCIOPOL din perioada 20-23 septembrie 2014 îl poziţionează pe Victor Ponta la 42% intenţie de vot, spre deosebire de următorul plasat, candidatul ACL, Klaus Iohannis, care a obţinut doar 27%, respectiv 26% intenţie de vot. Avantajul remarcabil al primului-ministru a fost consolidat pe aceşti doi piloni: tinerii, ca investiţie în viitor, prin accentul pus pe educaţie, şi bătrânii, prin asigurarea protecţiei sociale şi a reabilitării sistemului de sănătate.

Din punct de vedere economic, Victor Ponta a avut inspiraţia să meargă pe o soluţie de guvernare tehnocrată, cu cabinete având în componenţă miniştri tineri, absolvenţi ai unor universităţi prestigioase din Occident, obţinând astfel – aşa cum au subliniat numeroase publicaţii din străinătate – o creştere economică de nesperat cu numai câţiva ani în urmă. Printr-o strategie economică extrem de flexibilă, Victor Ponta a realizat ceva de neimaginat: a împăcat capra protecţiei sociale cu varza rezultatelor economice pozitive.

Social-democrat în privinţa măsurilor de asistenţă socială, prim-ministrul a rămas deschis spre opţiuni economice specifice spectrului liberal: reducerea TVA la alimente de bază, reducerea CAS, încurajarea programatică a IMM-urilor, a tinerilor oameni de afaceri şi a companiilor aflate la debut. Un rol personal greu de ignorat l-a avut în deblocarea fondurilor europene structurale, puse la index de Bruxelles din cauza numeroaselor suspiciuni de fraudă din guvernările anterioare.

La ora actuală, guvernele conduse de Victor Ponta au ajuns la cel mai înalt prag de absorbţie a fondurilor europene atins vreodată. În paralel, creşterea economică este secondată de un minim istoric al indicelui inflaţiei.

Premisele unei creşteri economice durabile fiind îndeplinite, Victor Ponta şi-a mai surprins o dată adversarii când a redesenat strategia economică viitoare a României printr-o apropiere fără precedent de China, singura superputere economică a lumii. În mai puţin de şase luni de la vizita istorică a premierului chinez Li Keqiang, însoţit de o importantă delegaţie guvernamentală şi de câteva sute de oameni de afaceri chinezi, exporturile româneşti în China au crescut cu peste 30% în primele luni ale anului 2014, comparativ cu perioada precedentă. Pentru cei care nu sesizează importanţa unui astfel de moment crucial, aş aminti doar că vizita premierului chinez în România a fost prima după 19 ani. „Vizita premierului chinez este o şansă pentru România. Este o şansă care a fost ratată în 1994, o şansă care a fost ratată în 1999, când preşedintele Emil Constantinescu a deschis porţile Chinei şi pentru România. Din nefericire, cei aflaţi la Bucureşti n-au avut puterea şi înţelepciunea să treacă prin această poartă, iar acum se întâmplă ce trebuia să se întâmple în 2007 sau în 2008, pentru că vizita este istorică datorită faptului că premierul chinez vine într-o ţară membră a Uniunii Europene şi a NATO”, a declarat analistul Bogdan Chirieac, după care a adăugat cu maximă concizie: „Dacă Guvernul Ponta îşi fructifică şansa, pe care singur şi-a creat-o prin vizita pe care a făcut-o primul ministru în această vară la Beijing, dacă fructifică această vizită, am scăpat de criză”.

Republica la momentul adevărului: prezidenţială sau parlamentară?

Tot în noiembrie, românii vor decide în ce direcţie se va înclina balanţa puterii: va deveni România cu adevărat o republică parlamentară, cu un preşedinte reprezentativ, sau va merge pe modelul autocratic al republicii prezidenţiale, în care şeful statului controlează principalele instituţii de forţă? Situaţia în momentul de faţă nu este lipsită de echivoc, principalele conflicte politice având ca pretext interpretările contradictorii ale unui text constituţional ambiguu, dar rezultatul este previzibil… Chiar şi adversarii politici ai alianţei conduse de Victor Ponta au fost nevoiţi să accepte, măcar la nivel declarativ, că rolul de „jucător” al preşedintelui român este desuet şi periculos şi ca atare încetează din noiembrie, urmând să fie înlocuit cu cel de „preşedinte arbitru”.

România, NATO şi Federaţia Rusă

Pe plan extern, într-un context extrem de dificil, pe fondul unui război de agresiune ce se desfăşoară în Ucraina vecină şi ameninţă să detoneze a treia (şi probabil ultima) conflagraţie mondială, România va decide dacă se va desprinde definitiv din zona de influenţă rusească şi îşi va consolida poziţia în cadrul NATO, pentru care a luptat atât de mult în ultimul deceniu. Victor Ponta a fost şi în acest caz unul dintre puţinii politicieni români care nu s-au sfiit să adopte o poziţie tranşantă anti-Rusia, demarând elaborarea unei strategii pe termen lung pentru obţinerea independenţei energetice a României.

Etalonul care merită urmărit şi în acest caz sunt reacţiile externe. În timp ce România şi-a consolidat nu numai poziţia în Parlamentul European, ci a strâns legăturile şi cu aliaţii tradiţionali din NATO, în vederea unei reacţii eficiente în combaterea periculoasei entităţi non-statale ISIS, Federaţia Rusă a atacat la baionetă chiar discursul electoral al premierului român, protestând şi pretextând că ar dovedi „preocupări anexioniste” din partea României. Victor Ponta nu a intrat în dispute diplomatice sterile, în acest caz, cu atât mai mult cu cât mesajele sale extrem de populare despre „mândria de a fi român” şi nevoia de unitate şi reunificare a românilor au venit pe fondul alarmantei polarizări politice şi sociale din România ultimului deceniu şi nicidecum ca o intenţie de anexare a Republicii Moldova, cu care ţara noastră are relaţii mai bune ca oricând. Referirile la moldovenii de peste Prut au în vedere evident doar planurile acestora de aderare la Uniunea Europeană. „Cred că obligaţia noastră este să arătăm că suntem toţi români, că avem toţi o şansă, putem să vorbim cu adevărat despre Marea Unire, Marea Unire în Europa cu cei de pe malul stâng al Prutului. (…) Vreau, ca preşedinte, împreună cu Guvernul pe care dvs. îl veţi susţine, să muncim pentru români, vreau să facem schimbarea adevărată şi să facem Marea Unire pentru România”, a declarat Victor Ponta, la Congresul extraordinar al PSD, la Alba Iulia.

Programul Prezidenţial al lui Victor Ponta

1 Începerea dialogului social şi politic pentru asumarea marilor reforme şi a unui Pact Naţional necesar construcţiei pe termen mediu şi lung în România.

2 Strategie naţională de luptă împotriva sărăciei. Sărăcia este cea mai mare nedreptate a ultimilor 10 ani, iar corectarea ei în următorul deceniu este misiunea fundamentală a viitorului preşedinte.

3 Preluarea iniţiativelor SMART Diaspora, ca obiective ale următorilor ani: accesul diasporei la concursurile din administraţia publică românească; reduceri fiscale la revenirea în ţară pentru o perioadă determinată; diaspora ca punte pentru investiţiile străine; transfer de cunoştinţe şi bune practici prin intermediul unui corp de experţi din diaspora şi programe de fellowship şi internship în instituţiile de stat, deja începute de Guvernul României.

4 România – „Grânarul” Europei, din punct de vedere al resurselor agricole şi transformarea României în exportator major de produse agroalimentare; continuarea reducerii TVA la produse agroalimentare; susţinerea agriculturii ecologice şi a produselor tradiţionale.

5 România – centrul industrial est-european (accent pe IT, auto, farma, industrie alimentară); hub tehnologic în regiune (România Digitală).

6 Independenţa energetică totală în următorii cinci ani şi ocuparea poziţiei de lider energetic regional.

 

Cursa prezidenţială, în linie dreaptă

Alegerile prezidenţiale din noiembrie vor provoca schimbări notabile în mai multe direcţii şi pe mai multe planuri. Românii vor schimba nu numai preşedintele, ci pot decide şi o schimbare a generaţiilor, în rândul liderilor care-i conduc. Vor putea decide cu această ocazie, fără echivoc, ce fel de republică va fi România viitoare, parlamentară sau prezidenţială, eliminând astfel pe termen lung sursa unor importante blocaje politice.

Dar cel mai important, pentru toţi aceia care vor să închidă pentru totdeauna un trecut traumatizant între coperţile manualelor de istorie, alegerile din noiembrie vor fi piatra de hotar. Pentru prima dată în ultimii 25 de ani, favoritul cursei electorale este un candidat care nu provine din fostele structuri de conducere, nu a făcut parte din PCR şi nu a fost cadru al Securităţii.