Trei adolescenţi au intrat cu măşti pe faţă într-o farmacie şi au cerut prezervative! Finalul întregii operaţiuni a devenit viral

• Știri

Trei băieţi cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani au dat buzna într-o farmacie, cu măşti pe faţă, şi au ameninţat farmacista pentru a face rost de prezervative.

Farmacista nu s-a lăsat intimidată şi, după ce le-a dat prezervativele, le-a cerut banii pe produs. Băieţii au refuzat şi au fugit, însă la scurt timp s-au întors în farmacie şi i-au cerut vânzătoarei să-i împrumute cu 2 lei, potrivit Canal3.md.

După ce s-au văzut, din nou, refuzaţi, cei trei tineri au fugit, pentru ca mai apoi să se întoarcă cu o petardă pe care au aruncat-o femeii în farmacie.

Adolescenţii au fost prinşi de un echipaj de la o firmă privată, care au solicitat intervenţia oamenilor legii. La faţa locului au ajuns şi părinţii acestora, care s-au declarat şocaţi de gestul copiilor lor.

Acum, cei trei minori sunt cercetaţi şi riscă o amendă de până la 2.500 de lei sau munca în folosul comunităţii de la 20 la 60 de ore.

Au vrut prezervative, dar au dat de bucluc

Au vrut prezervative, dar au dat de bucluc http://www.canal3.md/ro/au-vrut-prezervative-dar-au-dat-de-bucluc_59047.html

Posted by Canal 3 on 20 Decembrie 2017

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Prosport.ro
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Click.ro

VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24

„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24

Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania