Ultimele aplauze pentru Anca Parghel

Publicat: 08/12/2008 | 00:00

CURAJ. Cantareata a luptat cu moartea pana in ultima clipa Sute de persoane i-au adus, ieri, un ultim omagiu cantaretei Anca Parghel, la slujba religioasa si apoi la imormantarea de pe Aleea Artistilor din Cimitirul Belu. Mihai Niculescu Anca Parghel a fost condusa, ieri, pe ultimul drum de zeci de prieteni si admiratori, iar capela manastirii Radu Voda, unde a fost depus de vineri seara trupul neinsufletit al artistei, a fost neincapatoare pentru sutele de persoane care au vrut sa o vada pentru ultima data. Cei doi baieti ai Ancai Parghel, Tudor si Ciprian, dar si tatal lor, fostul sot al artistei, au stat la capataiul acesteia pe tot parcursul slujbei de la manastire, oficiata de un sobor de cinci preoti. Sicriul a fost inconjurat de zeci de flori si coroane multicolore. Cortegiul funerar a pornit apoi catre Cimitirul Belu, unde a fost asteptat de aproape o suta de fani. Putin dupa ora 15.30, alaiul a ajuns, in frunte cu soborul de preoti, care au oficiat si cea de-a doua slujba, pe Aleea Artistilor. Sicriul a fost asezat in locul de veci in aplauzele multimii. Un nume in jazzul romanesc, Anca Parghel a murit vineri dimineata, la Spitalul din Timisoara, rapusa de cancerul ovarian. Boala a reaparut in iunie 2008, dupa ce solista, initial, a invins-o, acum cativa ani.

Citește și...