Un barbat a murit si un altul a fost transportat la spital in stare foarte grava, dupa ce s-au electrocutat in postul de transformare al unei foste fabrici de mobila din localitatea harghiteana Ditrau.
Potrivit directorului adunct al Inspectoratului Teritorial de Munca Harghita, cei doi barbati au intrat in postul de transformare din incinta fostei fabrici, au taiat gadrul de protectie si au patruns in zona periculoasa. Intrucat postul de transformare se afla sub tensiune, ambii au fost electrocutati.
Doua ambulante au fost chemate la fata locului, dar medicii nu au mai putut face nimic pentru barbatul mai in varsta, care a murit pe loc.
„Barbatul de 43 de ani a suferit arsuri electrice profunde, iar moartea sa a fost instantanee, prin stop cardio-respirator. Celalalt barbat are arsuri pe fata si pe maini, a fost stabilizat, pansat si transportat la Spitalul din Gheorgheni”, a declarat dr. Bachner Istvan de la Serviciul Judetean de Ambulanta Harghita.
Inspectorii teritoriali de munca fac cercetari pentru a descoperi motivele care i-au determinat pe cei doi barbati sa intre in postul de transformare.
„Barbatii nu erau lucratori la Electrica, deci nu stim ce motive ar fi avut sa intre acolo, de aceea am declansat o ancheta”, a spus Tiberiu Dezso.
Surse din cadrul anchetatorilor au afirmat ca fosta fabrica de mobila a fost cumparata de o firma si se pare ca cei doi barbati lucrau la dezmembrarea acesteia.
Barbatul care a murit electrocutat era casatorit si avea doi copii minori.