Un barbat de 43 de ani din Buzau a fost gasit mort in locuinta, intr-o balta de sange

• Știri

Potrivit unor surse din randul anchetatorilor, cel mai probabil, barbatul de 43 de ani a fost omorat in bataie de un prieten pe care victima il gazduia de ceva vreme, intr-una dintre camerele locuintei sale.

Conform surselor citate, Politia a fost anuntata despre moartea barbatului de 43 de ani dupa ce amicul sau, poreclit „Facalet”, ar fi mers dimineata la un magazin din comuna si ar fi spus ca si-a omorat prietenul.

Cadavrul a fost descoperit de anchetatori la scurt timp, pe corpul barbatului fiind descoperite urme de violenta, cel mai probabil in urma unei incaierari.

Anchetatorii incearca sa afle de la „Facalet” in ce imprejurari s-a produs omorul, barbatul precizand doar ca isi aduce aminte de bataia iscata, dar nu si de modul in care si-a omorat prietenul de pahar.

Cei doi barbati locuiau de ceva vreme impreuna, amandoi consumau deseori alcool, victima fiind abandonata de familie tocmai din aceasta cauza.

Imediat dupa omor, satenii din comuna Pietroasele au declarat ca mai exista o pista pe care anchetatorii ar trebui sa o ia in calcul. Oamenii spun ca victima incheiase cu o persoana un act de vanzare-cumparare, pentru casa, cu o clauza prin care contractul urma sa intre in vigoare abia dupa decesul proprietarului.

„Imediat dupa ce familia sa a plecat in Belgia, barbatul a incheiat un act de vanzare-cumparare pentru casa. Unii cred ca ucigasul ar fi fost pus de cineva, dar eu cred ca de la bautura a pornit totul”, a declarat, sambata, primarul din Pietroasele, Cornel Enache.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cristina Cioran îi răspunde Valeriei Lungu, după ce tânăra a spus că nu știe cine este: „Nu e mai valoroasă ca mine”
Click.ro
Cristina Cioran îi răspunde Valeriei Lungu, după ce tânăra a spus că nu știe cine este: „Nu e mai valoroasă ca mine”
Victor Ponta: Acordurile între partide și Luca Niculescu nu au nicio valoare. Ilie Bolojan are de dat explicații
Digi 24
Victor Ponta: Acordurile între partide și Luca Niculescu nu au nicio valoare. Ilie Bolojan are de dat explicații
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Digi24
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
go4it.ro
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Primarul Kievului cere explicații în Parlamentul Ucrainei: „Unde este apărarea aeriană și unde sunt miliardele pentru protejarea capitalei?”. Ce acuzații îi aduce lui Zelenski
Gandul.ro
Primarul Kievului cere explicații în Parlamentul Ucrainei: „Unde este apărarea aeriană și unde sunt miliardele pentru protejarea capitalei?”. Ce acuzații îi aduce lui Zelenski
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta