Omul de afaceri Manuel Kermany a fost implicat ieri intr-un incident mai putin obisnuit: un om al strazii, care isi facea veacul prin zona unui mall din Vitan, a incendiat o anexa a unei terase, chiar sub ochii italianului!
Cunoscut drept organizatorul concursului „Miss Plaja”, Kermany a declarat pentru CANCAN ca a trait clipe de spaima: „L-am vazut pe individ de la fereastra firmei cum dadea foc. Am coborat imediat si am stins incendiul. A aruncat cu pietre dupa noi si ne-a distrus mai multe felinare! Am sunat de cateva ori la politie, iar cand au venit mi-au zis ca nu au ce sa-i faca. El a mai fost implicat odata intr-un asemenea incident in urma cu mai bine de o luna. Atunci l-au luat, l-au dus la un spital unde l-au spalat, apoi i-au dat drumul”, ne-a declarat Kermany, care a reusit sa-l filmeze pe omul strazii care i-a dat batai de cap in momentul in care politia locala si-a facut aparitia.