Un primar din Olt a câștigat un proces cu un localnic pe care l-a acuzat că i-a stricat imaginea pe Facebook

Un primar din Olt a câștigat un proces cu un localnic pe care l-a acuzat că i-a stricat imaginea pe Facebook

Primarul comunei Şopârliţa – Olt, Cristinel Neagu a chemat în judecată un bărbat pe care îl acuză că i-ar fi stricat imaginea după ce a postat pe Facebook afirmaţii denigratoare la adresa sa. Edilul i-a cerut 100 de mii de lei săteanului, însă instanţă de fond a stabilit, în sarcina pârâtului, daune morale de 20 de ori mai mici. (NU RATA: UN PRIMAR DIN OLT A FOST CONDAMNAT LA MUNCĂ ÎN FOLOSUL COMUNITĂŢII, CHIAR ÎN PRIMĂRIA PE CARE A CONDUS-O)

 „Soluţia pe scurt: Admite în parte cererea. Constată încălcarea dreptului reclamantului la propria imagine, la respectarea vieţii private, la onoare, demnitate şi reputaţie prin hărţuirea sa repetată şi a familiei sale şi prin formularea la adresa sa a unor afirmaţii denigratoare, defăimătoare, ironice şi mincinoase de către pârât prin postarea repetată pe Facebook, cât şi în mod direct”, au motivat magistraţii.

5.000 lei, daune morale

„Constată încălcarea de către pârât a prevederilor Regulamentului UE 679/2016 privind protecţia datelor persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a datelor, aducând atingere reputaţiei reclamantului prin folosirea fără acceptul său a fotografiilor şi a numelui său, precum şi prin postarea de imagini şi mesaje denigratoare pe reţele de socializare, într-un spaţiu public.

Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 5.000 lei, daune morale. Obligă pârâtul să nu mai săvârşească astfel de fapte ilicite producătoare de prejudicii pentru reclamant. Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 1.100 lei cu titlu cheltuieli de judecată. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, la Judecătoria Balş”, se mai arată în decizia instanței. (CITEȘTE AICI: EL ESTE PRIMARUL CULTURIST! ȘI-A AMENAJAT SALĂ DE FORȚĂ ÎN PODUL CASEI ȘI…)

Primarul a fost numit mafiot, penal şi corupt pe reţelele de socializare.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Digi24
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!