Un tânăr în vârstă de 19 ani din Râmnicu de Jos, județul Constanța, este în stare gravă, după ce a fost înjunghiat de mai multe ori de un prieten, vineri, în urma unui conflict spontan izbucnit de la consumul de alcool.
Potrivit anchetatorilor, vineri după-amiază, în jurul orei 15.30, polițiștii constănțeni au fost sesizați că a fsot un conflict spontan între doi bărbați din localitatea Râmnicu de Jos, în urma căruia unul dintre ei a fost înjunghiat.
„Bărbatul l-ar fi agresat pe tânăr, vătămându-l cu un obiect ascuțit. Cercetările sunt în desfășurare, la finalul anchetei urmând să fie luate măsurile legale ce impun”, au spus reprezentanții IPJ Constanța. (CITEȘTE ȘI: UN MUNCITOR DIN VIETNAM A FOST ÎNJUNGHIAT MORTAL ÎN PORTUL CONSTANȚA)
Ei au mai precizat că incidentul s-ar fi produs din cauza consumului de alcool. Un elicopterul SMURD a fost trimis pentru a-l prelua pe bărbatul rănit, care are mai multe plăgi înjunghiate.
„Pacientul din Râmnicu de Jos a fost preluat de elicopterul SMURD și transportat la spital, în stare instabilă”, au mai spus reprezentanții IPJ Constanța.
Un alt caz a avut loc în Timișoara, în urmă cu câteva săptămâni! Un taximetrist a trecut prin spaima vieții lui, după ce clientul pe care-l luase cu mașina l-a înjunghiat. Alerta a fost dată în jurul orei 1.30, chiar de victimă. După ce a reușit să scape din mâinile atacatorului, taximetristul şi-a anunţat colegii prin staţie. (VEZI ȘI: MĂCEL ÎNTR-UN PENITENCIAR DE MAXIMĂ SIGURANȚĂ! L-A ÎNJUNGHIAT ÎN PIEPT ȘI… ULUITOR CE S-A DESCOPERIT LA PERCHEZIȚIE)
„M-am ocupat de la Gara Nord Timișoara cu un client ocazional, de vreo 22 – 23 ani. M-a rugat să-l duc pe strada Pepinerei numărul patru, în Calea Girocului. Când am intrat pe Pepinierei a început să mă lovească din spate cu un cuțit sau un obiect ascuțit. Am încercat să-l prind, dar nu am reușit. Tot mă lovea în spate și spunea „cazi, cazi”. Am avut noroc. La un moment dat, a trecut lama aproape de gât. Mi-a luat un portofel cu bani care era pe bancheta dreaptă față. Era și telefonul la încarcat. A luat doar portofelul. Mi s-a părut a fi drogat cât îi vedeam ochii în oglindă. Îmi spunea că a băut foarte mult, dar nu mirosea deloc a alcool”, a declarat taximetristul pentru pressalert.ro.
Șoferul și-a anunțat colegii prin stație și zeci de mașini au plecat spre el, dar agresorul a reușit să se piardă printre blocurile din apropiere. Din fericire, rănile provocate în spate și la mână nu au fost grave. Taximetristul susține că agresorul era înalt, avea o bluză de trening verde și pantaloni de trening albaștri. Poliția a început o anchetă.