Un tanar roman va primi despagubiri in valoare de 490.000 de euro dupa ce a stat in puscarie zece luni, desi era nevinovat.
Alexandru Diaconescu fusese acuzat ca ar fi fost autorul unui jaf armat din Brasov, in urma caruia doua farmaciste au fost ucise.
Anul trecut, el a dat statul in judecata, iar Tribunalul Bucuresti a dat sentinta.
„Din cauza acuzatiilor care i s-au adus si a celor 10 luni petrecute dupa gratii, viata lui a fost complet data peste cap. Logodnica l-a parasit, desi stabilisera sa se casatoreasca, s-a consumat foarte mult si a suferit multe umilinte. A slabit 20 de kilograme in acea perioada. Dupa ce a iesit nu si-a mai gasit un loc de munca, decat ocazional, pe la cunostinte, pentru ca fiecare angajator e reticent cand vede cine este”, a declarat avocatul lui Diaconescu, Ovidiu Vaduva.
„Sunt victima unei grave erori judiciare, asa cum rezulta din decizia definitiva de achitare a Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Din cate cunosc eu, sunt singura persoana din Romania care a fost trimisa in judecata, in stare de arest, pentru omor deosebit de grav si care a fost achitata de toate instantele”, a spus Alexandru Diaconescu pentru Adevarul.