Liderul PSD Bucuresti, Marian Vanghelie, a sustinut, ieri, intr-o conferinta de presa, ca presedintele suspendat Traian Basescu a fost prins de doua ori beat la volan, existand chiar o inregistrare la Udriste, unde se poate vedea si replica lui Basescu catre politisti: „Ha, ha, m-ati prins!”. „A fost prins de doua ori. „Ha, ha, ha, m-ati prins!”, asta a fost mesajul (dat de Traian Basescu – n.r.), verificati si cereti la Udriste sa vedeti caseta, inregistrarea. Exista inregistrare automata”, a declarat Vanghelie pentru Mediafax. „Stiu ca l-a oprit politia. Nu au stiut prima data ca era Traian Basescu, l-au oprit pentru ca avea viteza”, a sustinut presedintele PSD Bucuresti, precizand ca inregistrarea respectiva exista in baza de date sau in arhiva politiei. Vanghelie a adaugat ca, „daca Traian Basescu merge beat, e in regula, daca un cetatean obisnuit face acelasi lucru, i se ia carnetul”. (D.P.)