Veste trista la sfarsit de an! Cat costa astazi 1 EURO

• Știri
Veste trista la sfarsit de an! Cat costa astazi 1 EURO

Comparativ cu paritatea de 4,4847 lei înregistrată pentru euro în ultima şedinţă din 2013, leul a consemnat o apreciere de numai 0,26 bani, sau 0,06%. Cursul de final de an este foarte aproape de maximul ultimelor nouă luni, înregistrat marţi la 4,4834 lei/euro.

Cursul a început 2014 la 4,4882 lei/euro în prima şedinţă din ianuarie, lună în care a atins şi maximul anului, de 4,5447 lei/euro.

Paritatea s-a menţinut sus pe parcursul primelor trei luni ale anului, cu o medie lunară de 4,5219 lei/euro în ianuarie, 4,4906 lei în luna februarie şi 4,4931 lei în martie.

De la finele lunii martie, cursul a intrat pe o pantă descendentă, cu o medie de 4,4620 lei/euro în aprilie. Trendul a continuat şi în mai, lună în care media s-a situat la 4,4245 lei/euro, dar referinţa a coborât sub 4,44 lei/euro.

Iunie a adus cea mai bună evoluţie a leului din acest an, cu o medie de 4,3951 lei/euro, iar minimul acestui an a fost înregistrat pe 1 iulie, la 4,3845 lei/euro. Cursul a revenit însă în luna iulie peste pragul de 4,4 lei/euro, cu o medie de 4,4097 lei/euro, iar evoluţia s-a menţinut relativ stabilă în august, septembrie, octombrie şi noiembrie, când paritatea medie s-a situat în intervalul 4,41 – 4,43 lei/euro.

Luna decembrie a adus o scădere mai accentuată a leului în raport cu euro, determinată de o repoziţionare la nivel internaţional a investitorilor străini faţă de activele emergente, efect amplificat şi de incertitudinile generate de accelerarea declinului preţului petrolului, cu impact puternic asupra monedelor unor economii emergente importante, precum Rusia.

Cursul de referinţă a urcat pe 11 decembrie peste pragul de 4,45 lei/euro, iar de la mijlocul lunii s-a poziţionat deja în zona 4,47-4,48 lei/euro, pentru prima dată din luna aprilie deasupra pragului de 4,47 lei/euro.

Referinţa anunţată de BNR a scăzut miercuri uşor, cu 0,13 bani, la 4,4821 lei/euro, şi a închis astfel anul aproape de maximul ultimelor nouă luni, înregistrat marţi. Paritatea euro a crescut, marţi, cu 0,9 bani, la 4,4834 lei, maximul începând cu 20 martie, când euro a fost cotat la 4,4949 lei.

Pentru dolar, banca centrală a anunţat o referinţă de 3,6868 lei, în scădere cu 0,17 bani faţă de marţi. La finele anului trecut, cursul anunţat de BNR pentru dolar a fost de 3,2551 lei. Aprecierea dolarului în raport cu leul vine în contextul întăririi monedei americane pe pieţele financiare externe.

Încheierea programului de achiziţii de obligaţiuni de către Rezerva Federală a SUA şi perspectiva majorării dobânzilor în Statele Unite în perioada următoare, dar şi creşterea economică solidă din SUA în opoziţie cu stagnarea din Europa, au susţinut aprecierea monedei americane în raport cu euro şi, prin corespondenţă, faţă de leu.

Cursul francului elveţian a crescut miercuri cu doar 0,05 bani, la 3,7273 lei. La sfârşitul anului 2013, francul se situa la 3,6546 lei.

Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Cu puţin înainte de ora 13:00, când BNR anunţă cursul de referinţă, euro era tranzacţionat în piaţa interbancară la 4,4824 lei/euro, faţă de 4,4840 lei în operaţiunile derulate pe finalul zilei anterioare.

Cursul a deschis la 4,4880 lei/euro, nivel care a rămas şi maximul din prima parte a zilei, în timp ce minimul a fost înregistrat la 4,4816 lei/euro într-o tranzacţie perfectată aproape de ora 12:00.

În regiune, forintul a stagnat comparativ cu euro, iar zlotul s-a depreciat cu 0,2%.

Ratele medii ale dobânzilor practicate de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi se situau miercuri la 0,14% – 0,57% pe an, faţă de 0,13% – 0,55% pe an marţi.

Ratele medii ale dobânzilor pentru plasamentele pe termen de o săptămână au scăzut uşor 0,24% – 0,73% pe an, de la 0,26% – 0,75% pe an în ziua anterioară.

Dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadenţă la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile pentru cele mai multe credite în lei acordate de bănci pe termen scurt şi mediu, se află la 1,7% pe an, comparativ cu 1,71% pe an marţi.

G.C.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Prosport.ro
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Nicoleta Luciu, mesaj cu subînțeles despre bărbați: „Unii au femei fericite lângă ei”
Click.ro
Nicoleta Luciu, mesaj cu subînțeles despre bărbați: „Unii au femei fericite lângă ei”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!