În acest an, primăvara a început cu o celebră întrebare: Mihaela Rădulescu sau Andreea Marin? Ei bine, părerile au fost de fiecare dată împărţite şi un lucru este cert. Deşi amândouă sunt dive, amândouă sunt rivale, iar fiecare întâlnire de la „Uite cine dansează” a ieşit cu scântei.
La întrebarea pe cine ar alege, Mihaela Rădulescu sau Andreea Marin, Bote a fost foarte sigur pe el: „Dive sunt amândouă, dar mai senzuală, mai femme-fatale, mai femeia accident, mai cu vino-încoace, mai cu tot ce trebuie este Mihaela Rădulescu.”
Ei bine, dacă la Cătălin ne aşteptam să fie atât de sincer, Victor a surprins pe toată lumea cu replica sa: „Mi-ar fi plăcut să alegi invers ca să aleg eu…”.