Meteorologii anunţă că vremea se va menţine deosebit de caldă în sudul şi sud-estul ţării, în zilele ce urmează, însă vor începe şi ploile, mai ales în partea de vest a României.
Vremea va fi caldă, chiar deosebit de caldă în sudul şi estul ţării. Temperatura aerului, în scădere faţă de ziua precedentă în regiunile intracarpatice, va avea valori maxime cuprinse între 9 grade în estul Transilvaniei şi 18…19 grade în Bărăgan şi minime între -1 şi 7 grade.
Cerul va fi temporar noros şi se vor semnala ploi, mai ales averse, în jumătatea de vest a ţării şi pe arii restrânse în rest. La munte, la altitudini mari, trecător, vor fi şi ninsori slabe sau lapoviţă. Mai ales în prima parte a zilei, vântul va avea intensificări la munte, local în vestul şi sud-estul teritoriului şi izolat în rest. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase, mai ales din sud-est, vor fi condiţii de ceaţă.