Cateva mii de persoane s-au inghesuit, sambata, pe platoul Cetatii din Alba-Iulia pentru a-l saluta pe presedintele Traian Basescu, pentru a obtine un autograf, o poza sau sa-i dea sefului statului diferite cadouri, transmite Mediafax. Traian Basescu a primit numeroase cadouri, de la iconite, vase de lut pana la oua incondeiate, iar unul dintre localnici i-a dat si un plic voluminos, rugandu-l pe seful statului sa faca dreptate. Din cauza multimii care a dorit sa se fotografieze sau sa primeasca un autograf de la presedinte, grupul in care se afla acesta a reusit sa parcurga doar aproximativ 30 de metri in cateva zeci de minute. Basescu a acordat mii de autografe pe carnetele, fotografii, dar si pe sepci, tricouri, iar unui barbat pe ghipsul de la mana. (D.P.)